Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Actualitate
Home Actualitate
VIDEO: Mercenarii duși de Horațiu Potra în Congo s-au predat rebelilor...
Aproape 300 de mercenari europeni s-au predat rebelilor M23 fiindu-le apoi permis să treacă în Rwanda pentru a se îmbarca în zborurile către țările...
Liderul PNL din Senat anunță că Georgescu nu va mai fi...
Senatorul PNL Daniel Fenechiu susține că raportul Comisiei de la Veneţia susţine poziţia CCR, cu condiţia ca deciziile Curţii să fie verificate într-un timp...
ÎCCJ a decis în favoarea cetățenilor și a științei: Afectarea capacității...
Comunitatea Declic susține decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al ÎCCJ, prin care a stabilit că a fi sub...
Familiile mercenarilor români duși de Potra în Congo au cerut asistență...
Cel puţin câteva zeci de cetăţeni români, contractaţi în armata privată administrată de Horaţiu Potra în Republica Democrată Congo, sunt de două zile sub...
Vanghelie șantaj la președintele CCR. Fapta se pedepsește cu ani grei...
Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 vreme de 15 ani, l-a avertizat pe Marian Enache că dacă nu-și dă demisia de la șefia...
Diana Șoșoacă s-a înscris în cursa prezidențială
Președinta Partidului SOS România, europarlamentara Diana Șoșoacă, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.
Anunțul a fost făcut vineri, la un eveniment organizat...
Cum au sfidat politicienii români marile puteri în 1859 și au...
România modernă s-a format în anul 1859 prin unirea celor două principate: Moldova și Țara Românească, noul stat numindu-se oficial România începând cu 1866...
HOROSCOP 31 IANUARIE 2025
Berbec - Dați sfaturi înțelepte și reușiți să resuscitați relația cu partenerul de cuplu. La serviciu va fi totul nesperat de bine.
Taur - Pot...
Prima jurnalistă care pleacă de la Realitatea TV după ce a...
Jurnalista Monica Vasilescu a anunțat că demisionează de la Realitatea TV. Aceasta a spus că nu vrea să fie obligată să scrie despre Călin...
Vlad Oprea, primarul PNL din Sinaia, reținut de DNA pentru corupție...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale...
Obsesia pentru greutate: cum o depăşești?
Într-o lume în care idealurile de frumusețe sunt încă intens promovate, obsesia pentru greutate este o povară puternic resimțită, indiferent de vârstă sau gen....
Georgescu trimite procurorii peste cei care i-au făcut campanie: „au făcut-o...
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, afirmă că nu există motive pentru a-i fi interzisă candidatura, iar dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar...
Bolojan anunță noi disponibilizări printre bugetari: sinecurile politice se vor termina
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaților, pe baza unei analize a activității angajaților, și a instituțiilor aflate sub...
Percheziții la primarul din Sinaia pentru imobilele de lux deținute de...
Procurorii DNA fac miercuri dimineață percheziții la domiciliul primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii efectuează percheziții în legătură cu proprietățile imobiliare ale primarului...
Precizările ANAF privind actualizarea obiectului de activitate conform CAEN Rev.3
Având în vedere că prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 a fost actualizată Clasificarea activităților din economia națională - CAEN (CAEN...
În unanimitate, CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis astăzi, reunindu-se in complet de Camera și in baza unui vot unanim, sa nu indice nicio măsura...
Firmele primesc un nou număr de înregistrare la Registrul Comerțului și...
Prin noul sistem informatic al ONRC s-au implementat o serie de transformări, una dintre acestea fiind implementarea sistemului de alocare a numărului de înregistrare...
Comerțul electronic: geoblocarea nejustificată continuă să pună piedici consumatorilor
Combaterea geoblocării în UE a înregistrat progrese.
Normele de asigurare a respectării legislației variază semnificativ de la un stat membru la altul.
Serviciile audiovizuale și...
Becali se dezice de Georgescu: Unul să bată câmpii așa nu...
Susținător declarat al lui Călin Georgescu, Gigi Becali s-a răzgândint și l-a distrus la GSP Live pe candidatul la funcția supremă în stat.
„M-am pripit...
Sondaj Avangarde: Călin Georgescu ar câștiga turul al doilea cu orice...
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale românilor au evoluat semnificativ față de rezultatele ultimelor alegeri.
Opțiunile...
De ce e atât de agramat Piedone: la 18 ani reușea...
Piedone vorbește și scrie de parcă nu ar fi fost vreodată la școală. Exprimarea verbală este presărată cu dezacorduri: „vreau decât, am decât, un...
Călin Georgescu s-a dat pe brazdă: e o insultă să spui...
Candidatul independent Călin Georgescu a abordat un subiect sensibil în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, difuzată duminică seara pe Realitatea PLUS. Într-un dialog cu...
Autointitulat „președinte ales”, Călin Georgescu pierde definitiv procesul intentat Elenei Lasconi
Înalta Curte a respins recursul formulat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale de la finele anului trecut, în care acesta a reclamat...
Georgescu amenință demnitarii și spune că a fost rugat să participe...
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a răbufnit la adresa șefului SRI, a fraților Muraru și a actualului ambasador SUA în România.
”Eu am...
Guvernul a schimbat legea privind organizarea alegerilor perezidențiale
Guvernul a aprobat un set de măsuri pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru președintele României în data de 4 mai...
Poluarea atmosferică și fonică continuă să afecteze locuitorii orașelor din UE
Calitatea aerului din zonele urbane s-a îmbunătățit. Va fi însă dificil să se asigure respectarea viitoarelor norme.
Ce șanse sunt ca obiectivul UE de...
Iliescu și Roman inculpați din nou pentru crime împotriva umanității
Procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei...
Peste 1,5 milioane de proprietăți, înregistrate gratuit pentru cetățeni, în 2024
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, în anul 2024, gratuit pentru cetățeni, 1.529.299 de proprietăți. Finanțarea este asigurată din veniturile...
Dreptul de a înjura – de Mihai Eminescu
Dreptul de a înjura - articol publicat de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” din 29 martie 1880
Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura....
Deputat USR: nu vor candida și Lasconi și Nicușor Dan. Antonescu...
Deputatul USR, Radu Miruță, a discutat în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, despre situația actuală de pe scena politică,...
Procurorii au intrat pe fir după ce medicii români au încălcat...
Consiliul Concurenței a sancționat compania Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG (Austria) cu amendă în valoare de 128.470.123 lei (25,81 milioane euro) pentru...
Culmea șpăgii: Prins în flagrant de DNA de două ori în...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24...













































