Acasă Actualitate Pe 4 ianuarie 1990 Ion Iliescu a dat grațiere și amnistie exceptând...

Pe 4 ianuarie 1990 Ion Iliescu a dat grațiere și amnistie exceptând corupții

DISTRIBUIȚI

Pe data de 4 ianuarie 1990, Ion Iliescu semna DECRETUL – LEGE Nr. 3 privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse care a fost publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 2 din 5 ianuarie 1990. Astfel, au fost amnistiate infracțiunile ce prevedeau pedepse de până la 3 ani inclusiv sau amenda și au fost grațiate pedepsele cu închisoare până la 3 ani inclusiv sau cu amendă. De la clemența lui Iliescu au fost exceptați recidivistii, cei care au savirsit infracţiuni de omor, tilharie, vătămare corporală grava, viol, distrugere calificată, luare de mită, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, represiune nedreaptă, evadare, precum şi cei care au săvârșit infracţiuni sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare.

Iată textul integral al Decretului-lege:

„Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează:
Articolul 1
Se amnistiaza infracţiunile politice prevăzute în Codul penal şi în legile speciale săvîrşite după data de 30 decembrie 1947.
Prin infracţiuni politice, în sensul prezentului decret-lege, se înţeleg faptele care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii ai cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politica;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obţinerea de drepturi civile şi politice, economice, sociale şi culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii;
c) obţinerea oricăror alte revendicari democratice.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător contravenţiilor comise în scopurile arătate în acest articol.
Articolul 2
Se amnistiaza infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate pînă la 3 ani inclusiv sau amenda.
Articolul 3
Se gratiaza în întregime pedepsele cu închisoare pînă la 3 ani inclusiv sau cu amendă, aplicate de instanţa de judecată, precum şi măsura trimiterii într-o şcoala de muncă şi reeducare luată faţă de minori.
Articolul 4
De prevederile art. 2 şi 3 nu beneficiază recidivistii, cei care au savirsit infracţiuni de omor, tilharie, vătămare corporală grava, viol, distrugere calificată, luare de mită, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, represiune nedreaptă, evadare, precum şi orice infracţiuni sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare.
Articolul 5
În cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată privind infracţiunile care nu se amnistiaza potrivit art. 1 şi 2, procesul penal va începe sau, după caz, va continua, iar după stabilirea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentului decret-lege referitoare la graţiere.
Articolul 6
Prevederile prezentului decret-lege cu privire la amnistie se aplică, în mod corespunzător, faptelor prevăzute de legea penală şi abaterilor date, prin lege, în competenţa comisiilor de judecată.
Articolul 7
Faptele care, potrivit art. 18^1 din Codul penal, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni nu se mai sancţionează, iar amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate pentru asemenea fapte nu se mai executa în măsura în care nu au fost executate.
Articolul 8
Sancţiunile contravenţionale nu se mai aplica, iar în cazul în care au fost aplicate, nu se mai executa.
Articolul 9
Cei gratiati, care în decurs de 3 ani săvîrşesc o infracţiune intenţionată, vor executa, pe lîngă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa neexecutata ca urmare a aplicării prezentului decret-lege.
Articolul 10
Pe lîngă fiecare penitenciar şi şcoala specială de muncă şi reeducare se instituie comisii formate din delegaţi ai organelor de justiţie, procuratura şi poliţie, care vor face propuneri motivate de graţiere individuală şi pentru alţi condamnaţi care nu beneficiază de prevederile prezentului decret-lege, dar care, în cursul executării pedepsei, au avut o comportare buna, dînd dovezi temeinice de îndreptare.
Articolul 11
Dispoziţiile prezentului decret-lege se aplică numai faptelor comise pînă la data de 22 decembrie 1989 inclusiv.
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE
ION ILIESCU”

1 COMENTARIU

  1. Amnistia lui Ceausescu din 26 ian.1988
    Decret Nr. 11 din 26 ianuarie 1988 privind amnistierea unor infractiuni si reducerea unor pedepse. Act emis de: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania – Act publicat in: Buletinul Oficial Nr. 5 din 26 ianuarie 1988
    Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:
    Art. 1 Se amnistiaza toate infractiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu inchisoare pina la 10 ani inclusiv.
    Art. 2 Se reduc cu 1/2 pedepsele cu inchisoare mai mari de 10 ani aplicate de instanta de judecata.
    Art. 3 Se comuta in 20 ani inchisoare pedepsele cu moartea aplicate de instantele de judecata.
    P.S.La 70 de zile de la revolta din’87, a fost data amnistia de mai sus;beneficiarii 45.ooo pers. Amnistia lui Iliescu – art.1 lit.a – cei retinuti pentru infractiuni intre 16 -22 dec.’89 eliberati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.