Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au pronuntat, ieri, pedepse de 10 ani de inchisoare pentru Miron Cozma si, respectiv, cate 5 ani de inchisoare pentru alti cinci lideri sindicali ai minerilor in dosarul privind mineriada din ianuarie 1999.
Potrivit sentintei, Miron Cozma a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru instigare la subminarea puterii de stat. Romeo Beja, Dorin Lois, Ionel Ciontu, Vasile Lupu si Constantin Cretan au fost condamnati la cate 5 ani de inchisoare pentru aceeasi infractiune.
Totodata, cei sase inculpati trebuie sa plateasca in solidar trei miliarde de lei despagubiri catre Ministerul de Interne.
Decizia poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Miron Cozma si alti cinci lideri de sindicat au fost trimisi in judecata pentru infractiunea de -participatie la subminarea puterii de stat- in legatura cu mineriada din ianuarie 1999. -Actiunile minerilor si ale celorlalti participanti la mineriada din ianuarie 1999, sub conducerea lui Miron Cozma, Romeo Beja, Dorin Lois, Ionel Ciontu, Vasile Lupu si Constantin Cretan, trebuie apreciate in ansamblul lor, si nu ca fapte distincte sau infractiuni, cum ar fi: distrugeri, ultraje, ofense aduse autoritatii, vatamari corporale, tentative de omor, lipsiri de libertate, talharii, furturi, asocieri in vederea comiterii de infractiuni, care s-ar putea retine daca faptele ar fi analizate separat, toate acestea fiind insa elemente materiale ale laturii obiective a infractiunii complexe de subminare a puterii de stat-, se arata in rechizitoriul Parchetului Curtii Militare de Apel.
Potrivit actului de acuzare, cei sase lideri sindicali, actionand impreuna, au determinat, inlesnit sau ajutat ca mase de oameni (unii dintre ei fiind chiar inarmati cu bate, rangi si topoare) sa comita fapte cu consecinte grave. Pe de alta parte, nu exista nici o proba din care sa rezulte ca liderii sindicali au fost inarmati, chiar daca actiunea lor a fost considerata similara celei armate.
In paralel cu procesul Costesti, Miron Cozma – aflat in arest dupa ce a fost condamnat la 18 ani de detentie pentru mineriada din septembrie 1991, soldata cu demisia premierului Petre Roman – i-a solicitat procurorului general al Romaniei promovarea unui recurs in anulare impotriva sentintei, pentru a fi rejudecat.
Cererea de recurs in anulare a fost respinsa, in august anul acesta, decizia in acest sens fiind luata de fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita. Drept urmare, Cozma intentioneaza sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, apreciind ca deciziile judecatoresti luate in cazul sau au substrat politic.
Liderul minerilor din Valea Jiului a fost incarcerat in februarie 1999, dupa ultima mineriada, cand trupele Ministerului de Interne au oprit la Stoenesti un nou drum al minerilor catre Bucuresti. In 15 februarie 1999, Cozma a fost condamnat definitiv de Curtea Suprema de Justitie (CSJ) la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din septembrie 1991. La scurt timp, la Parchetul Curtii Supreme de Justitie s-au inregistrat trei cereri, in toate solutia finala fiind de respingere.
In august 2001, Miron Cozma i-a solicitat sefului statului sa-l gratieze, insa cererea a fost respinsa.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















