Acasă Actualitate Pentru cei cu memorie scurtă: Justiția în epoca Năstase-cazul Erceanu

Pentru cei cu memorie scurtă: Justiția în epoca Năstase-cazul Erceanu

DISTRIBUIȚI

Ciuruit „la foc automat”, ba de incompetența celui mai șubred Guvern de care am fi putut avea parte, ba de acuzația de plagiat pentru care o lume întreagă îi bate obrazul, premierul Ponta s-a mai ales cu un pietroi atârnat de gât: scandalul tentativei de suicid a mentorului său politic, fostul premier Adrian Năstase. ?ê?£i, la scurt timp după ce Năstase  și-a văzut visul cu ochii și le-a dat ocazia celor de la Spitalul Penitenciar Rahova „să-i numere ouăle”, bravul nostru Premier-Păcălici s-a trezit din nou scheunând despre faptul că „presiunile puse de PDL arată un mod de lucru din anii '50”. Păi care PDL, meștere? Adică fostul partid de guvernământ care de când a trecut în opoziție pare a fi intrat într-o moarte clinică, din care nu dă semne că-și va reveni prea curând? Încă de când v-ați adunat cu toții la GRIVCO și ați pus pe roate „cooperativa” USL-istă, ne tot vrăjiți cu „poliția politică și cu justiția care s-a pus la dispoziția lui Boc și a lui Băsescu”. Acuma de, poate că voi ne credeți o turmă de proști. Dar să știți că memoria noastră e cu mult mai fidelă decât vă închipuiți voi. Iar pentru justiție făcută la ordin nu trebuie să ne întoarcem tocmai hăăăt, în anii 50. Mai bine hai să privim spre anii 2001-2004, pe vremea când Guvernul României era condus de Adrian Năstase, actualul „locatar” cazat pe banii noștri, în Penitenciarul Rahova.

Umiliți intelectualii!

Acum toată lumea USL-istă plânge pe umărul lui Adrian Năstase, pe care-l compătimește pentru umilința de a fi ajuns acolo unde l-a trimis „Trofeul Calității”. Dar și o sentință definitivă, pronunțată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. A fost umilit orgoliul lui Năstase? Așa or fi considerând bravii lui camarazi politici. Atunci ce ar fi să punem cazul lui în balanță cu umilințele, total gratuite, la care, „lefegii” regimului Năstase l-au supus, în urmă cu exact un deceniu, pe un distins intelectual? Cu siguranță că numele lui Dan Erceanu este și acum celebru în lumea artiștilor plastici. Dar, cu  zece ani în urmă, Adrian Năstase l-a considerat un dușman personal, pe care și l-a tratat ca atare. La începutul anilor 2000, graficianul Dan Erceanu era directorul Bibliotecii Naționale. Rememorând acele vremuri din „Epoca Năstase”, Gabriel Liiceanu le-a decris astfel, cu câteva zile în urmă: „Scheletul care se înălțase în orizontul mărețului proiect al Casei Poporului și al Bulevardului Victoria Socialismului avusese de la bun început această destinație. Prin 2002, premierul de atunci, Adrian Năstase, și-a dorit clădirea, la care se tot lucra – ca sediu al Guvernului. Cel din Piața Victoriei, de proveniență interbelică, nu mai corespundea gusturilor faraonice ale deceniilor din urmă. Directorul Bibliotecii, Dan Erceanu, și-a apărat patrimoniul și a refuzat să accepte schimbarea funcției clădirii. S-a adresat ambasadelor, și-a mobilizat colegii de breaslă, intelectualii au ridicat glasul. În timpul uneia dintre vizitele făcute pe șantierul Bibliotecii, flancat de ?ê?£erban Mihăilescu, secretarul general al guvernului, Erceanu a trăit o scenă halucinantă. A simțit la un moment dat un cot între coaste și a auzit, șuierate printre dinți, următoarele vorbe: «O să vă ia mama-dracului pe toți ăștia ai voștri cu societatea civilă!» ?ê?£i a urmat o înjurătură fioroasă. Astăzi, datorită tenacității de-atunci a lui Erceanu, românii au una dintre cele mai impunătoare biblioteci europene”. De fapt, înjurătura și amenințarea st servite adresate au fost doar niște fleacuri pe lângă ceea ce a urmat. Tot Liiceanu ne reamintește detaliile acelei întâmplări de acum două decenii: „Lui Dan Erceanu i s-a înscenat o poveste cu «păgubirea statului român cu 1 milion de dolari» și asta pentru că ar fi permis unei edituri străine scanarea unui manuscris medieval aflat în patrimoniu. Românii nu au fost șocați de stilul americano-latin în care un premier își regla conturile cu unul dintre intelectualii țării. Nimeni, până astăzi, nu i-a mulțumit lui Erceanu pentru existența noii Biblioteci Naționale și nu știu să fi existat vreo reparație prin justiție (sau altfel) pentru trauma care, cu comandă de la vârf, i-a fost provocată. Câțiva dintre ziariștii care înainte de 2000 erau tare vehemenți, iar după 2005 au devenit de-a dreptul sângeroși, atunci, în epoca Năstase – dar, desigur, nimeni nu-și mai amintește nici de asta – au tăcut mâlc vreme de patru ani, de teama că ei și ziarele lor nu vor mai primi tainul care lua forma banilor de reclame venite de la Ministerul Economiei, Transporturilor sau al Comunicațiilor. A plâns atunci cineva, i-a fost cuiva milă, când a văzut un intelectual trimis la închisoare în cătușe din setea de răzbunare a unui stăpân vexat? Sau, poate, în mentalul colectiv de astăzi cetățeanul de rangul doi Erceanu, un biet artist plastic și șef de Bibliotecă Națională, nu poate sta pe același cântar cu «cetățeanul suprem», adică prim-ministrul Năstase.”
Ce i s-a întâmplat, concret, atunci, lui Erceanu? Ei, mai nimic! A fost arestat preventiv. A fost „luat” direct de la serviciu, cu cătușe la mâini și aruncat într-o celulă de la Rahova. Dacă în certificatele medicale ale lui Năstase au „răsărit” brusc o serie de afecțiuni grave, Erceanu chiar era bolnav: supreponderal și hipertensiv. Foarte bine, era numai bun ca, în celulă să i se repartizeze patul de sus, unde nu se putea urca decât cu mare greutate. Oficial, motivul pentru care Erceanu care a fost dat pe mâna justiției, plimbat prin fața presei cu cătușele la mâini și arestat, sub acuzația că ar fi autorizat, fără drept, fotocopierea manuscrisului „Codex Aureus” de către o editură din Elveția. La vremea respectivă se vorbea de o pagubă adusă statului român de 1 milion și jumătate de dolari. ?ê?£i pe atunci Ministrul de Interne era tot Ioan Rus. El l-a primit pe Erceanu în audiență, iar la discuție a fost de față și chestorul Dumitru Sorescu, prim-adjunct al șefului Poliției Române. În cursul acelei audieri s-a decis ca ancheta să fie preluată personal de chiar de chestorul Sorescu care s-a angajat ca în cel mai scurt timp, fie să se demonstreze vinovația lui Erceanu fie, în cazul în care el este nevinovat, ministrul Rus să-și ceară scuze public față de Dan Erceanu iar cei care l-au cercetat abuziv sa fie sancționati. Atunci ministrul Rus a și declarat: „Aș prefera să-mi cer scuze public și să am în fața mea un om nevinovat, pentru că nu-mi place să văd pe nimeni încătușat”. Decizia de reținere a lui Erceanu a fost infirmată, ulterior, de procurorii care au refuzat să emită pe numele lui un mandat de arestare. Argumentul lor a fost că nu exista nici o justificare și nici o probă pentru o măsura atât de dură. Până la urmă, justiția a demonstrat că Erceanu a fost nevinovat. Da el nu a primit niciodată scuzele publice promise de fostul și actualul Ministru de Interne Ioan Rus. Nici nu ar fi avut cum: Dan Erceanu nu este decât un prăpădit de intelectual și nu un ditamai fost premier pe care justiția l-a condamnat definitiv pentru corupție. După cum am văzut în ultimele zile, ministrul Rus nu a pregetat să-și bage pielea în saramură doar, doar l-o ajuta pe Adrian Năstase să ocolească celula pușcăriei. Iar dacă Guvernul Ponta chiar ar fi unul democratic și doritor de justiție, ministrul Rus ar cam trebui să dea și el cu „subsemnatul” pe la DNA.

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.