
Procurorii DNA efectuează joi percheziții la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud și sunt vizate contracte care au avut ca finalitate defrișări ilegale de păduri.
Percheziții se desfășoară și la domiciliulu șefului Direcției Silvice Bistrița, Gheorghe Ivan.
DNA a anunțat că procurorii efectuează joi percheziții în 13 locații din județul Bistrița-Năsăud, una fiind sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2009-2014.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2009-2014. În cursul zilei de 14 mai, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în județul Bistrița-Năsăud, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, arată DNA într-un comunicat transmis joi CURENTUL.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















