Acasă Actualitate Peste 1000 de vehicule vor participa pe 19 mai la un marș...

Peste 1000 de vehicule vor participa pe 19 mai la un marș motorizat pe două coloane dinspre Iași spre București

DISTRIBUIȚI

Mâine, 19 mai 2018, Grupul de ințiativă civică ‘Împreună pentru A8 ‘și Asociația ‘Moldova vrea autostradă’ organizează un marș motorizat spre București cu scopul de a atrage atenția asupra faptului că Moldova nu se poate dezvolta fără infrastructură de tip autostradă.

Vehiculele participante la marș se vor deplasa pe două coloane începând cu ora 07.00, din municipiul Iași , vor tranzita județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Brăila, Galați, Vrancea, Buzău, Ialomița, Ilfov și intenționează să staționeze în Piața Victoriei din București. Pe traseele de deplasare, cele două coloane motorizate se vor completa cu noi vehicule din județele tranzitate și se vor regrupa la Tișița, județul Vrancea, joncțiunea având loc la Tișița la ora 12,00.

Organizatorul estimează participarea a peste 1.000 de vehicule de diverse categorii.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiți de poliție să manifeste disciplină în trafic, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte, să nu efectueze manevre periculoase și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în teren.

„Autostrada A8 Iași-Tg Mureș este de importanță vitală pentru regiunea Moldovei, urmând să facă legătura cu Europa, și să permită investițiilor străine să treacă munții Carpați și mărfurilor din Moldova să ajungă mai rapid pe piața europeană.
Unde suntem acum? Nepăsarea, prostia și incompetența autorităților fac ca, deși s-a pornit un studiu de fezabilitate pentru A8 încă de acum 11 ani, lucrurile să stea, în anul Centenarului, fix ca acum 11 ani.

Nu s-a mai mișcat absolut nimic! Dar nimic!

Termenul de recepție asumat pentru A8 trebuia sa fie 2019.
Același lucru și pentru A7, Ploiești-Suceava, pentru care nu s-a licitat nici măcar Studiul de Fezabilitate. Aici s-a stabilit recordul mondial de incompetență – licitația a fost amânată de 15 ori, în 6 ani!

O mai mare batjocură pentru o regiune cu 5 milioane de cetățeni români nu s-a mai pomenit.

Marșul nostru trebuie să-i facă să înțeleagă că răbdarea moldovenească s-a terminat. Nu mai acceptăm nici o amânare, am așteptat destul, inutil și păcăliți de promisiuni.”, spun organizatorii.

1 COMENTARIU

  1. DANJARMERIA I-A OPRIT. CUM SA PROTESTEZI IMPOTRIVA PARTIDULUI.
    PATIDUL DA PENSII SPECIALE DANJARMILOR, SECURISTILOR, JUZILOR, GENERALILOR. PREMARILOR. SI DA, PILONUL II DE PENSII „SE VA DESFIINTA”, L-A APUCAT TRISTETEA SI SE VA SINICIDE.
    TRAIASCA ALDE TARICEANU SI ALDE DRAGNEA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.