Vicepremierul Gabriel Oprea va coordona activitatea Guvernului în perioada următoare, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând că va fi mai mult plecat în teritoriu în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, iar vicepremierul se va ocupa de buna organizare a alegerilor europene.
„Vicepremierul, domnul Oprea, va fi în permanență aici, chiar dacă eu sau alți colegi o să fim mai mult în teritoriu. Domnia sa este pentru a coordona fără întrerupere tot ceea ce este necesar pentru ca procesul electoral să se desfășoare în condiții ireproșabile”, a spus premierul Victor Ponta , la sediul Guvernului.
El a adresat un apel și autorităților responsabile cu organizarea și ordinea pe durata campaniei: „Vreau să vă spun tuturor – prefecților, Poliției, Jandarmeriei – să vă faceți datoria, să respectați legea. Dumneavoastră nu țineți cu nimeni în campania electorală, decât cu aplicarea legii”, a mai spus șeful Executivului.
Palatul Primăverii, reședința lui Nicolae Ceaușescu, scos la vânzare
Guvernul a decis ca Palatul Primăverii, reședința lui Nicolae Ceaușescu în perioada în care acesta a fost șef al statului, să fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate în domeniul privat al statului și propuse în vederea vânzării.
Decizia ca Palatul Primăverii să fie trecut pe lista imobilelor propuse la vânzare a fost adoptată prin ordonanță de urgență.
Agenția MEDIAFAX a anunțat joi că Palatul Primăverii va fi scos din baza de protocol și oferit la vânzare de către RA-APPS, cu argumentul că nu mai este folosit decât de 3-4 delegații oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare.
La acel moment, reprezentanții Guvernului au precizat pentru MEDIAFAX că există un proiect încă nepublicat în Monitorul Oficial și că imobilul "nu se vinde", dar trecerea din domeniul public în privat "creează această posibilitate".
Conform legii, Guvernul aprobă trecerea unui imobil din domeniul public în cel privat al statului, iar RA-APPS decide ulterior, pe baza acestei schimbări juridice, înstrăinarea imobilului prin vânzare sau închiriere.
Documentul prezentat, joi, stabilea că, prin ordonanță de urgență a Guvernului, Palatul Primăverii va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului și inclus pe lista imobilelor RA-APPS propuse în vederea vânzării.
Ordonanța de urgență include și celelalte măsuri prezentate joi, și anume că RA-APPS va atribui contracte de concesiune de lucrări publice și contrate de concesiune de servicii pentru a căror executare este necesară exploatarea unor bunuri proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea sa, că bunurile care au aparținut familiei Ceaușescu, provenite din cadouri și confiscări, care nu au putut fi vândute de stat prin licitație din cauza gradului ridicat de uzură, vor fi distruse de către RA-APPS, iar Serviciul Român de Informații va primi în administrare Hotelul Maria din Băile Olănești, construit de către RA-APPS în 2008.