Acasă Actualitate Portal destinat migranților în România

Portal destinat migranților în România

DISTRIBUIȚI

Un Punct Național de Contact, cu rolul de a facilita accesul la informații privind instituțiile publice și societatea civilă din România, și un portal – www.migrant.ro – cu rol informativ și de facilitare a comunicării la nivel național, o bază de date cu privire la comunitățile din România, accesibilă pe portalul www.migrant.ro și care va putea fi menținută actualizată cu implicarea membrilor acestor comunități, sunt principalele obiective ale proiectului „Integrare și coeziune socială pentru resortisanții țărilor terțe“. Proiectul este finanțat de Fondul European pentru Integrarea resortisanților statelor terțe și implementat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Asociația Divers Etica, Asociația Cultura Păcii și Organizația Femeilor Refugiate din România. Reprezentanții RTT, membri ai unor ONG-uri și specialiști în domeniu, s-au ocupat și de elaborarea revistei „Migrant în România“. Organizatorii acestui proiect strâng date privitoare la modificările demografice, sociale și ale repartiției teritoriale ale cetățenilor străini, realizează cercetări privind condițiile de viață și de participare la viața publică a imigranților și acordă o atenție sporită cererilor specifice care susțin integrarea socială a acestora. Aceste eforturi se concretizează prin baze de date actualizate continuu și rapoarte anuale care să cuprindă toate cercetările și statisticile regionale privitoare la fenomenul migrației. Site-ul www.migrant.ro oferă informații privind migrația în România și este un instrument pentru dezvoltarea mecanismului de consultare și comunicare între membrii comunităților de cetățeni extracomunitari rezidenți în România, instituțiile publice și societatea civilă locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.