Acasă Actualitate -Presa si editura pe pamant binecuvantat-

-Presa si editura pe pamant binecuvantat-

DISTRIBUIȚI

Astazi, incepand cu ora 11.00, la Biblioteca Judeteana -Panait Istrati- din Braila, va avea loc vernisajul expozitiei de publicatii vechi brailene, si nu numai, intitulata -Presa si editura pe pamant binecuvantat-. Exponatele – ziare, reviste si carti editate inainte de instaurarea dictaturii comuniste -, multe dintre ele inedite, apartin colectiei jurnalistului brailean Marin Gheorghe, licentiat al Universitatii -Lucian Blaga- din Sibiu, corespondentul zonal al cotidianului -Curentul-.


Expozitia reprezinta un demers binevenit pus in slujba istoriei, dar si un omagiu adus ziaristilor interbelici, ei insisi creatori de istorie. Ea cuprinde urmatoarele sectiuni: 1. Publicatii periodice editate la Braila; 2. Carti tiparite la Braila; carti semnate de autori braileni; 3. Publicatii editate in tara; 4. Carte veche romaneasca. Evenimentul, la care au fost invitate peste 100 de persoane – jurnalisti, cadre didactice, personalitati ale vietii culturale brailene -, va fi prezentat de Valentina Chiriac, seful Biroului Relatii Publice din cadrul Bibliotecii Judetene -Panait Istrati- Braila, si de lector univ. Constantin Dobre, directorul ziarului -Mercur-, cadru didactic la Universitatea -Constantin Brancoveanu- Pitesti – Facultatea de Stiinte Administrative si ale Comunicarii Braila. Vor fi expuse aproape 100 de documente, cel mai vechi ziar brailean expus fiind datat 1883, iar cea mai veche carte expusa datand din secolul al XVIII-lea. Alte piese de rezistenta ale expozitiei sunt: primul numar al revistei -Samanatorul- (G. Cosbuc, A. Vlahuta),

Mineiul de la Neamt (1831), Triodul de la Buda (1861), Biblia de la Buzau (1854), editii princeps ale cartilor lui Panait Istrati, carti purtand semnatura lui Perpessicius si multe alte exponate de valoare. Jurnalistul Marin Gheorghe detine, in prezent, o impresionanta colectie de publicatii periodice (peste 100 de titluri), carti (aproximativ 700), ilustrate si documente vechi, adunate cu multa pasiune de-a lungul anilor. Totodata, el mai are in pregatire un volum de versuri cu grafica proprie.

Marin Gheorghe are aproape un deceniu de activitate in presa scrisa, iar din februarie 1998 este corespondentul cotidianului nostru pentru zona Braila-Galati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.