Polițiștii afiliați sindicatului ProLex au protestat ieri în toată țara, solicitând rezolvarea problemelor financiare și logistice pe care le întâmpină. La București, aproape 300 de polițiști au protestat în fața Ministerului Administrației și Internelor aruncând cu bomboane și spunând că nici bani de gloanțe nu mai au. Președintele sindicatului, Vasile Lincu, s-a întâlnit după protest cu ministrul Internelor care l-a asigurat că plata salariilor polițiștilor va fi asigurată până la sfârșitul anului, banii urmând să fie obținuți la rectificarea bugetară din această toamnă. Cu toate acestea, Lincu a susținut că polițiștii au asigurate salariile doar până în luna octombrie. Pe de altă parte, președintele ProLex a afirmat că ministrul Dan Nica nu a putut da un răspuns cu privire la amânarea de la plată a celorlalte sporuri. Lincu s-a arătat nemulțumit și de răspunsul primit de la ministru cu privire la solicitarea de a susține, prin ordonanță de urgență, modificarea Statutului polițistului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















