Zeci de prieteni si rude s-au adunat ieri, la Cluj, in fata Biroului de Informatii al Ambasadei SUA, pentru a protesta fata de decizia Curtii Martiale din Virginia, care l-a achitat pe puscasul marin Cristopher Van Goethem de acuzatiile de omor din culpa. In mod ironic, in aceeasi cladire in care se afla acum Biroul de Informatii s-a infiintat in urma cu 30 de ani trupa Compact, care l-a pierdut anul trecut pe basistul Teo Peter, intr-un accident rutier.
-Noi, generatia Compact, cetateni ai municipiului Cluj-Napoca, contestam cu indignare decizia incorecta a instantei militare americane si protestam fata de achitarea ucigasului lui Teo Peter-, se precizeaza intr-un comunicat care a fost ieri inmanat de catre protestatari Lisei Marie Heilbronn, seful Biroului de Informatii al Ambasadei SUA.
-Vrem sa atragem mai mult atentia autoritatilor americane ca totusi lumii ii pasa de nedreptatea facuta. Este un mod de a nu lasa armele jos si capul in pamant. Ma asteptam sa fie mai multa lume, dar, ma rog… e iarna, e frig, lumea uita, se mai intampla-, a declarat ieri Dorin Peter, fratele lui Teo Peter. El a mai atentionat asupra faptului ca, prin semnarea in 2002 a tratatului in care militarii americani nu pot fi judecati in Romania pentru infractiunile savarsite, un popor intreg are de suferit, fara sa se poata apara, in cazuri asemanatoare cu cel al lui Teo Peter. Inaintea protestului, 1.000 de fluturasi au fost impartiti pe strazile Clujului, indemnand oamenii sa vina la protest, insa au aparut aproximativ 30 de persoane.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















