Acasă Actualitate PSD a depus moțiune de cenzură

PSD a depus moțiune de cenzură

DISTRIBUIȚI
CCR a decis astăzi că Guvernul ar fi trebuit informat de depunerea moțiunii în momentul depunerii.  Decizia a fost luată cu unanimitate.
În aceste condiții, moțiunea USR-PLUS și AUR trebuie dezbătută și votată.

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că PSD a depus moţiunea de cenzura împotriva Guvernului Cîţu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat anterior că social-democraţii vor depune marţi moţiune de cenzură, indiferent de decizia Curţii Constituţionale cu privire demersul similar iniţiat de USR PLUS şi AUR.

„Deja preşedintele Marcel Ciolacu a anunţat aseară că avem intenţia să depunem astăzi moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Toate aceste probleme le vom discuta, astăzi, în Consiliul Politic Naţional, pentru a vedea exact ceea ce facem. Eu cred că trebuie să depunem urgent moţiunea de cenzură, pentru că nu se mai poate, efectiv nu se mai poate. Sănătate, economie, şcoală, vorbim despre orice, deja lucrurile au ajuns la un maxim care nu mai poate fi suportat. (…) Cred că e mai bine ca preşedintele PNL, cel care este acum, să nu mai fie şi prim-ministru, e mai bine pentru toată lumea„, a declarat Stănescu la Antena 3.

El a adăugat că şi în cazul în care CCR amână luarea unei decizii cu privire la moţiunea deja depusă în Parlament, PSD va depune propria moţiune de cenzură.

„Din toate discuţiile informale pe care le-am avut cu colegii din ţară, toată lumea e hotărâtă ca astăzi să depunem moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Ceea ce s-a întâmplat la Congresul PNL cred că a fost suficient pentru întreaga ţară şi ne-a convins să facem mai repede acest lucru”, a menţionat social-democratul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.