DISTRIBUIȚI
institutul revoluției

Știind că dosarul penal al crimelor Revoluției înaintează, PSD-iștii au orchestrat o manevră prin Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu  Vasile Cuteanu și Răzvan Teodorescu și vineri 30.03.2018, directorul general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Claudiu Iordache, a fost demis de către Colegiul Național al instituției, în locul lui fiind numit Gelu Voican Voiculescu.

Astăzi, când președintele Klaus Iohannis a admis solicitarea procurorilor de începere a urmăririi penale față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, Institutul Revoluției a emis un comunicat prin care explică de ce nimeni nu trebuie pedepsit pentru sângele vărsat în 1989: pentru că așa-i la revoluții, lumea moare.

Comunicatul trebuie consemnat integral ca mărturie a uneia dintre ultimele zbateri ale acestor nemernici:

„Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României a fost expus ridiculizării, neavând de ce să admită cererea de urmărire penală solicitată de domnul Augustin Lazăr, Procurorul General al României, întrucât un principiu de drept binecunoscut statuează că legea dispune numai pentru viitor (cu excepția legii penale mai favorabile), enunț prezent și în articolul 15, aliniat 2 al Constituției.

Așadar, consilierii juridici de la Cotroceni ar fi putut să-l împiedice să aplice retroactiv — la perioada decembrie 1989—, articolul 12 al Legii nr. 115, promulgată 10 ani mai târziu, respectiv, în 1999. De altfel în articolul 209, aliniat 2, teza I din Constituția revizuită în 2003, se regăsește textul identic din articolul 12 al Legii nr. 115/1999, la care se mai adaugă în continuare alte dispoziții.

Textul constituțional complet se referă la miniștri în funcție și nu la foștii miniștri. Desigur, se prevede și obligația Președintelui de a-i suspenda pe respectivii miniștri din timpul mandatului său.

Parchetul de pe lângă ÎCCJ putea să înceapă urmărirea penală în dosarul nr. 11P/2014, fără să fie necesar să-l implice pe Președintele României. Rămâne de neînțeles cum la nivelul Procurorului General, n-au fost sesizate asemenea erori, prezente în cererea sa din 2 aprilie 2018, inadvertențe rezultate din scoaterea din context a acelui articol constituțional 209.

În plus, domnul Ion Iliescu n-a fost niciodată ministru, ci a devenit Președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, prin actul revoluționar de la 22 decembrie 1989, odată cu proclamarea Comunicatului către Țară al CFSN, în seara aceleiași zile.

Domnul Augustin Lazăr ar trebui să știe că Revoluția română din decembrie 1989 — ca fenomen istoric — , nu poate fi anchetată de procurori. O revoluție este un act arbritar, violent care răstoarnă o ordine de drept existentă, producând o radicală schimbare de sistem politic și implicând participarea amplă a unor pături ale populației.

Ceea ce s-a întâmplat atunci, reprezintă un moment fondator care a marcat în profunzime societatea românească.

Revoluția noastră nu se reduce doar la episodul insurecțional din decembrie 1989, ci reprezintă un proces complex de reconstrucție instituțională, presupunând un efort legislativ intens care a culminat cu adoptarea Constituției la 9 decembrie 1991, moment care marchează încheierea revoluției ca proces înnoitor”.

Uraaaaa!, Uraaaa!, Iliescu-apare, soarele răsare! Iliescu te iubim, căcatine nu găsim!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.