Home Actualitate Radu Silaghi – candidatul cercetat penal

Radu Silaghi – candidatul cercetat penal

DISTRIBUIŢI

Candidatul PD-L pentru primăria sectorului 4 din Capitală, viceprimarul Radu Silaghi, este cercetat penal. În adresa nr. 618/07.03.2008, Compartimentul de Cercetări Penale din Serviciului de Investigare a Fraudelor a cerut Primăriei sectorului 4 detalii referitoare la cauza penală nr. 1379474/2007 cu nr. unic 8089/P/2007. Este vorba despre o sesizare penală făcută de Matei Mihai, referitoare la dispozițiile viceprimarului Silaghi la apariția suspiciunilor de gripă aviară din luna mai 2006. "Vă solicităm să ne comunicați dacă: Str Reșița nr. 4, bl B1, sc C, et 4, ap.94, sector 4, a făcut parte din perimetrul afectat de măsurile de ordine și siguranță publică luate în ziua de 21.05.2006, ca urmare a suspiciunii prezenței virusului gripei aviare pe teritoriul Sectorului 4; Componența nominală a Comandamentului Epizootic la nivelul sectorului 4 și atribuțiile acestei structuri cu referire la evenimentele în ziua de 21-22.06.2006, ca urmare a suspiciunii prezenței virusului gripei aviare pe teritoriul Sectorului 4; Atribuțiile stabilite pentru Radu Silaghi în calitate de viceprimar al sectorului 4, valabile în perioada 01.01.2006 până în prezent", se arată în solicitarea Poliției.

Sub lupa consilierilor

Incidentul a fost observat și de o parte a consilierilor locali din sectorul 4, care au cerut demisia lui Silaghi. Potrivit unui referat întocmit de aceștia pe 21.06.2007, Silaghi este acuzat de "abuz în serviciu și implicarea ilegală în soluționarea acțiunilor în campania Gripa Aviară, prin transmiterea de ordine și directive iresponsabile către cadrele Ministerului Administrației și Internelor". Potrivit raportului, Silaghi a dat dispoziție Jandarmeriei să evacueze 13.000 de locuitori din zona declarată contaminată, "fără a se consulta cu cineva din cadrul Comandamentului epizootic, împrejurare care a determinat o stare de panică printre cetățeni și ar fi putut provoca grave tulburări sociale, dat fiind că acele persoane nu aveau o altă locuință (…) după circa 50 de minute d-l viceprimar a revocat ordinul, dovedind încă o dată lipsă de maturitate și incompetență".

Confirmarea MAI

În sprijinul afirmațiilor consilierilor locali stă un răspuns oficial al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, înregistrat la Primăria Sectorului 4 pe 22.05.2006, cu nr. de intrare 31/209. "În data de 21.05.2006, ora 21.10, viceprimarul sectorului 4, domnul Radu Silaghi, a solicitat forțelor de poliție, poliție comunitară și jandarmilor ca echipajele să intre în zona blocată pentru a anunța cetățenii ca Çîn cazul în care se va confirma prezența virusului gripei aviare, cetățenii care doresc să părăsească zona o pot face în timp de 60 de minute. Persoanele care rămân în zonă după instituirea carantinei de gradul I nu vor mai putea ieși din perimetrul blocat timp de 4-7 zileÈ. În jurul orei 22.00 a revenit cu solicitarea de a înceta transmiterea mesajului, urmând ca cetățenii să fie anunțați de către personalul primăriei individual, în fiecare gospodărie. În urma transmiterii acestui mesaj, câteva sute de persoane și-au luat bunuri de strictă necesitate și au părăsit zona blocată", se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Scutiri

Anul 2007 a fost pentru Silaghi un an relaxant. La o privire asupra concediilor pe care viceprimarul și le-a luat, se observă că Silaghi a petrecut un sfert din anul calendaristic acasă. Potrivit Direcției de Resurse Umane a sectorului 4, candidatul PD-L pentru primăria acestui sector, a avut în 2007 un concediu de aproape trei luni: 87 de zile dintre care în 37 a fost în concediu medical, iar 50 de zile a stat în concediu de odihnă. Norocosul!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.