
Robert Negoiță a început deja pomana de alegeri, într-un spirit evlavios, destinat impresionării electoratului PSD-ist. A vrut să lase locuitori din Sectorul 3 fără apă curentă și canalizare, dar împarte cu lejeritate fonduri de 1.400.000 de lei la biserici. Nu mai puțin de 12 biserici din Sectorul 3 beneficiază de la primarul Robert Negoiță de câte 100.000 sau 150.000 de lei fiecare, din bugetul local, adică din taxele și contribuțiile tuturor locuitorilor din sector. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care Biserica Ortodoxă dispune și ea de fonduri suficiente pentru a se descurca fără pomana edilului Negoiță.
Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a intenționat în urmă cu trei luni să reducă fondurile de investiții pentru apă curentă, canalizare și refacerea sistemului rutier pentru un număr de 19 străzi. Proiectul propus de edil nu a fost totuși votat în Consiliul Local Sector 3, după mai multe discuții aprinse, din cauză că procedura de vot a fost incompletă, potrivit administrației locale. În schimb, în numai câteva minute, la ultima ședință de Consiliu Local Sector 3, din 31 octombrie 2012, au fost aprobate, „în bloc“, nu mai puțin de 12 proiecte privind alocarea de bani pentru biserici, sumele variind între 100.000 – 150.000 de lei pentru fiecare unitate de cult. Robert Negoiță consideră acest suport acordat bisericilor ca fiind necesar și chiar o prioritate pentru bunăstarea sectorului.
Acuzat de campanie electorală la biserici
Proiectul de alocare a banilor la biserici a fost însă contestat de unii consilieri locali ai Sectorului 3 care susțin că ar fi vorba de „campanie electorală“, având în vedere că alegerile parlamentare sunt programate să se desfășoare peste aproximativ o lună.“Când am luat inițial materialul pentru ședință, văzând teancul voluminos… am simțit un iz de campanie electorală. Analizând și folosind experiența anterioară, am constatat că activitatea bisericilor este irelevantă în campania electorală“, a comentat Mihai Anton Ciudomirov, consilier local PDL în Sectorul 3 care a cerut detalii referitoare la criteriile după care a fost stabilită ordinea de alocare a banilor la biserici, informează B365.ro Observațiile făcute nu au împiedicat pe niciunul dintre cei 29 de consilieri locali prezenți la ședință să voteze favorabil proiectul astfel că acesta a întrunit unanimitate la vot.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















