Guvernul va lua în discuție posibilitatea creșterii salariului minim pe economie de la 600 lei la 700 lei după 1 iulie 2009, iar alocația pentru șomaj va rămâne legată de salariul minim, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Marian Sârbu. „Executivul analizează o hotărâre de guvern ce privește ruperea prestațiilor sociale de salariul minim pe economie și, astfel, absolvenții care intră pe piața muncii să nu mai fie plătiți din acest an la salariul minim pe economie, însă alocația pentru șomaj va fi plătită în continuare la 75% din salariul minim pe economie“, a precizat ministrul Muncii. Potrivit Legii 76/2002, cei care angajează pe durată nedeterminată absolvenți sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj și primesc lunar, pe această perioadă, un salariu de bază minim brut, în vigoare la data încadrării în muncă. Sârbu a precizat că, în aceste condiții, „există posibilitatea creșterii salariului minim pe economie mai ușor“ și că această inițiativă va fi luată în discuție după 1 iulie 2009.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















