Acasă Actualitate Șerban Huidu este în stare stabilă si va fi scos treptat...

Șerban Huidu este în stare stabilă si va fi scos treptat din comă

DISTRIBUIȚI

Starea realizatorului TV Șerban Huidu este stabilă, în următoarele ore el urmând să fie detubat și scos treptat din coma indusă, au declarat, ieri, medicii de la Spitalul Universitar din Innsbruck, unde acesta este internat.Conform medicului Erich Schumtzhard, ieri dimineață, la 11.30, Huidu a fost supus unei tomografii computerizate, în urma căreia s-a observat o sângerare minimală internă și o fractură exterioară a cutiei craniene.Schumtzhard a mai spus că în următoarele ore starea lui Huidu va rămâne, cel mai probabil, stabilă și că medicii vor începe treptat să îl trezească din comă.

Conform medicilor, el va fi detubat, iar vineri ar putea fi treaz.Medicii nu au observat alte complicații, spunând că starea lui este în continuare stabilă. Ei au precizat că Huidu trebuie ținut în continuare sub observație.Pe de altă parte, mediicii au precizat că, după ultimele analize nu au fost nevoiți să scadă presiunea craniană, aceasta rămânând constantă."Nu se pune problema unei intervenții chirurgicale. Șansele să fie bine sunt foarte mari. Vom vedea mâine (vineri, n.r.)", a mai precizat medicul Schumtzhard.Conform medicilor, refacerea completă a lui Șerban Huidu este o chestiune "de săptămâni", însă personalul medical s-a declarat optimist.De asemenea, medicii au precizat că datorită faptului că purta o cască de protecție, nu a suferit o accidentare mai gravă, chiar fatală.
 
Ei au spus că în cădere, Huidu nu a lovit alte persoane.
După ce vor fi făcute analizele neurologice se va putea decide, împreună cu familia lui Șerban Huidu, dacă acesta va fi luat acasă sau va rămâne sub supravegherea medicilor de la spitalul din Innsbruck.

Medicii recomandă ca Huidu să mai rămână spitalizat câteva zile, apoi va putea fi transportat unde va decide familia.Medicul a precizat că Șerban Huidu a fost adus cu un elicopter, în stare de comă, el fiind intubat în această stare."În data de 29.12.2010, la ora 13.45, un cetațean român în vârstă de 34 de ani a coborât pista Familienabfahrt din stațiunea Patscherkofel, comuna Patsch, purtând o cască de protecție.

Pe porțiunea numită Nassengraben, și-a agățat un ski și s-a prăbușit în partea stângă a direcției de mers, circa 10 metri printre copaci în padure. În cădere, s-a accidentat extrem de grav la cap. Românului i s-au acordat îngrijiri din partea salvamontiștilor de pe pârtie până la sosirea elicopterului de salvare C1. În cele din urmă a fost recuperat cu ajutorul unei funii de 40 de metri și transportat cu elicopterul la clinica din Innsbruck", se arată într-un comunicat al Poliției din Tirol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.