Acasă Actualitate Și Comisia de la Veneţia șterge pe jos cu Dăncilă: Cel mai...

Și Comisia de la Veneţia șterge pe jos cu Dăncilă: Cel mai îngrijorător este că Guvernul continuă să promoveze modificări legislative prin ordonanţe

DISTRIBUIȚI

La iniţiativa PNL, Comisia de la Veneţia va adopta un aviz referitor la OUG 7, care a dus la ample proteste ale magistraţilor în primăvară. Prin această OUG, Tudorel Toader a inventat o nouă scăpare pentru demnitarii-infractori: încurcă din nou constituirea completurilor de 5 de la ÎCCJ.

Comisia de la Veneţia constată cu regret că elementele cele mai problematice ale reformei din domeniul justiţiei din 2018, identificate în avizul din octombrie, fie au rămas neschimbate, fie au fost agravate, iar cel mai îngrijorător este că Guvernul continuă să promoveze modificări legislative prin ordonanţe de urgenţă, se arată în proiectul de aviz al organismului Consiliului Europei.

Comisia de la Veneţia constată cu regret, potrivit proiectului, că unele dintre recomandările sale nu au fost abordate. Comisia menţionează, în mod specia: legea conţine în continuare restricţii disproporţionate în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a judecătorilor şi a procurorilor (în privinţa cărora Comisia de la Veneţia a recomandat eliminarea); dispoziţiile privind răspunderea materială a magistraţilor nu au fost calificate; nu s-a făcut nicio încercare de a preciza mai clar criteriile de „evaluare” a magistraţilor.

În concluzie, „Comisia de la Veneţia constată cu regret că elementele cele mai problematice ale reformei din 2018, identificate în avizul din octombrie 2018, fie au rămas neschimbate, fie au fost agravate”.

„Cel mai îngrijorător, Guvernul continuă să promoveze modificări legislative prin ordonanţe de urgenţă. În vreme ce Constituţia prevede în mod clar ca aceastea ar trebui să fie măsuri excepţionale, legislaţia promovată prin OUG, a devenit o rutină. Normele fundamentale ale funcţionării instituţiilor-cheie ale statului se schimbă prea repede şi prea des, fără o pregătire şi fără consultări, ceea ce ridică întrebări legitime cu privire la soliditatea rezultatului şi a motivelor reale care stau la baza unora dintre aceste schimbări. Textele juridice rezultate nu sunt clare. Această practică slăbeşte controlul extern asupra Guvernului, contravine principiului separării puterilor şi perturbă securitatea juridică. Comisia de la Veneţia invită autorităţile române să limiteze drastic utilizarea OUG-urilor. În ceea ce priveşte modificările ulterioare aduse celor trei legi în domeniul justiţiei, acestea ar trebui să se facă printr-o procedură legislativă normală”, se arată în document.

În opinia Comisiei de la Veneţia, „motivele pentru înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu o competenţă definită vag, rămân neclare”.

Comisia arată că procurorii pe poziţii înalte din această Secţie au fost numiţi în cadrul unui regim tranzitoriu care a eliminat de facto aripa procurorilor din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) din procesul de luare a deciziilor, care nu este în acord cu conceptul instituţional al CSM.

„Nu este clar în ce măsură procurorii din cadrul Secţiei şi procurorul şef al acesteia se află sub controlul ierarhic integral al procurorului general. Întrucât Secţia nu ar fi în măsură să soluţioneze în mod eficace toate cauzele care intră în sfera sa de competenţă, aceasta riscă să constituie un obstacol în calea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate”, precizează sursa citată.

În document se mai arată că sistemul de numire şi revocare a procurorilor din poziţii înalte rămâne, în esenţă, acelaşi, ministrul justiţiei jucând un rol decisiv în acest proces, fără a contrabalansa competenţele preşedintelui României sau ale CSM.

„Se recomandă elaborarea unui sistem de numire care să confere Secţiei de procurori a CSM un rol cheie şi proactiv în procesul de numire a candidaţilor în funcţii înalte de conducere în cadrul sistemului Ministerului Public. Este posibil ca procurorii în funcţie să fie îndepărtaţi din funcţie ca urmare a noilor criterii de eligibilitate, alese în mod arbitrar. Comisia de la Veneţia îndeamnă autorităţile române să nu aplice noile criterii de eligibilitate procurorilor care erau deja în funcţie la momentul adoptării respectivelor modificări legislative”, se mai arată în proiectul de aviz.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.