DISTRIBUIŢI
disidența în psd

După Ecaterina Andronescu și cei patru primari ai sectoarelor 1,2,4 și 6 care îl adoră din nou pe Liviu Dragnea, prima pentru funcția de ministru al Educației iar ultimii pentru bugete publice mai grase din care să facă ei shopping după bunul plac, a venit și rândul tractoristului Paul Stănescu să revină la matca PSD pentru a nu fi remaniat.
Ca urmare a publicării, marți, de către Comisia Europeană, a raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România, viceprim-ministrul Paul Stănescu acuză o încălcare a suveranităţii naţionale.

”Mi se pare că, prin rezoluția nedreaptă adoptată ieri și prin publicarea raportului MCV, care reprezintă un pumn aplicat suveranității naționale în materie de legiferare internă, UE a ridicat din nou un zid între Vestul și Estul Europei. România și românii nu merită un asemenea tratament!

Citește și Băsescu despre înfrânți: Gabriela, discipol al Voiculescului, puşcăriaş şi turnător de nădejde, Stănescu umblă cu vată-n nas, Țuțu un mediocru care se crede Napoleon

România este un stat european și trebuie să beneficieze de aceleași drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene, nu să fie tratată ca un stat de mâna a doua. Am fost și suntem deschiși permanent dialogului și cooperării cu toate forurile UE, am dovedit că suntem un membru loial și implicat, că apărăm și respectăm valorile Uniunii Europene și cred că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal!

Este greu de înțeles introducerea unor condiționalități pentru România, sub pretextul afectării progreselor în justiție! Justiția trebuie să fie garanția că legile și drepturile cetățenilor sunt respectate, și nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor!

Am prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul justiției, ori de câte ori a fost nevoie. În schimb, primim așa-zise „recomandări” să ne ignorăm Constituția și alte „ținte de atins” pentru a fi considerați egali cu celelalte state membre, precum și o rezoluție în Parlamentul European care propune o justiție oarbă la abuzuri.

Este de neacceptat ca România și cetățenii români să devină un ”sac de box” și să fie atrași în jocul unor politicieni cu diferite interese personale! Se apropie alegerile europarlamentare, dar interesul unora de a câștiga din nou poziții privilegiate în Parlamentul European nu trebuie să fie mai presus de binele și interesul țării pe care trebuie să o reprezinte!”, afirmă Stănescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.