Home Actualitate Sindicaliștii francezi își susțin confrații de la Dacia

Sindicaliștii francezi își susțin confrații de la Dacia

DISTRIBUIŢI

Sindicatele au scos în stradă peste 8.000 de oameni pe străzile din Mioveni pentru a protesta împotriva refuzului conducerii de la Renault de a le mări salariile. Aproape două mii de sindicaliști din alte orașe ale țării și membri din sindicatul francez CGD Cleon de la Renault au venit pentru a-i susține pe colegii de la Dacia.
Cererile salariale ale muncitorilor sunt considerate exagerate de administrație, la fel cum și sindicatele spun despre contraoferta conducerii că este ridicolă. Aceasta a admis majorarea salariilor cu 156 de lei dacă se va lucra în patru schimburi. Sindicaliștii au spus că nu acceptă mai puțin de 550 de lei și nu au fost de acord nici cu diminuarea numărului de zile de concedii de odihnă colective. Calculul sindicaliștilor e simplu: dacă Renault își permite pierderi de 10 milioane de euro în fiecare zi de grevă, așa cum au declarat cei din administrație, atunci poate să le dea majorarea de salariu cerută. Protestatarii au susținut că fabrica a fost cumpărată aproape pe nimic, statul a plătit compensațiile financiare pentru cei disponibilizați după privatizare, iar acum societatea înregistrează profit. Deci, dacă angajații dau randament, de ce să nu fie remunerați ca atare? De partea sindicaliștilor români stă și Antonio de Almeida, reprezentant al sindicatului francez CGD Cleon Renault, care a declarat că "salariații români nu sunt nebuni".
Unii dintre protestatari se plângeau nu doar de salariu, dar și că sunt amenințați. Dacă nu muncesc și nu dau randamentul impus de cei de la Renault, oricând e cineva dispus să le ia locul în fabrică, mai ales că forța de muncă din zonă e ieftină. Mulți dintre angajații de la secțiile de vopsitorie nu-și beau laptele dat de patroni, ci îl duc acasă, la copii. Conducerea le-a transmis că, dacă vor continua, nu li se va mai acorda cota de lapte. Alți protestatari spun că acea parte dintre colegii lor care nu vrea să facă ore suplimentare s-a obișnuit ca pe vremea comunismului, când se fura pe rupte, iar acum nu se pot obișnui să trăiască doar din salariu.
Conducerea Uzinei Dacia a cerut Tribunalului Argeș să declare greva ilegală, însă instanța a amânat pentru 2 aprilie judecarea cazului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.