Incredibil, dar adevărat: în lunile iunie și iulie, audiența postului realitatea TV, patronat de controversatul Sorin Ovidiu Vântu, a fost sub cea înregistrată de minusculul canal OTV al lui Dan Diaconescu. Conform Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA), în luna iunie OTV a înregistrat în mediul urban un rating de 116 și un share de 5,9%, în vreme ce televiziunea tatălui FNI a avut doar un rating de 93 și un share de 4,8%. Culmea este că, și în luna iulie, acest trend s-a păstrat, astfel că în ciuda diferențelor mari de bani care intră în respectivele posturi de televiziune, Dan Diaconescu l-a bătut măr de SOV. Conform actelor oficiale, Diaconescu a reușit, cu subiectul Elodia – Magda Ciumac să facă un rating de 108 și un share de 6%, în vreme ce Realitatea TV nu a avut decât un rating de 97 și un share de 5,3%. Ținând cont de aceste rezultate, SOV a lansat deja o ofertă fermă de cumpărare a OTV, ținând cont de faptul că el are drept de preempțiune la achiziția de acțiuni în cadrul companiei care deține televiziunea lui Diaconescu, după ce în urmă cu câteva luni afaceristul a cumpărat deja un pachet de 20% din acțiuni, contra sumei de 20 de miloane de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















