Home Actualitate Spitalul Judetean Vrancea i-a -donat- lui Beraru cinci miliarde in trei ani

Spitalul Judetean Vrancea i-a -donat- lui Beraru cinci miliarde in trei ani

DISTRIBUIŢI

Unii directori de spitale, care au preferat sa ramana in anonimat, afirma ca anumiti factori de raspundere ai sistemului sanitar vrancean de la acea vreme -le-au sugerat- sa achizitioneze preferential materiale sanitare de la -Phoenixmed-.

Un -comando- al Curtii de Conturi a verificat, zilele trecute, legalitatea contractelor semnate intre Spitalul Judetean Vrancea si -Phoenixmed-, una dintre firmele controversatului afacerist Sorin Beraru. Perioada verificata de inspectorii Curtii de Conturi au reprezentat-o anii 1999-2001.

Trei directori, si toti trei…

Din verificari a reiesit ca suma totala incasata de -Phoenixmed- de la cel mai mare spital din judetul Vrancea a fost de 3,933.285 miliarde de lei. Defalcata pe cei trei ani luati in calcul, suma se imparte astfel: 1,854.186 miliarde de lei in 1999 (cand directori de spital au fost medicii Ion Albu, iar incepand cu 18 martie, chirurgul Nicolae Vasile) si 2,079.099 miliarde de lei (cand spitalul a fost condus de Nicolae Vasile, iar incepand cu 20 aprilie de doctorul Nicolae Moise). Din luna noiembrie a anului trecut, cand la conducerea celui mai mare spital din judet a fost numit cardiologul Valentin Ochean, de la firma -Phoenixmed-, nu s-au mai cumparat absolut deloc materiale sanitare. Din raportul intocmit de catre Curtea de Conturi, la finalul verificarilor reiese ca suma totala alocata de Spitalul Judetean pentru materiale sanitare in anul 1999 a fost de 7,6 miliarde de lei, iar in 2000, de 6,4 miliarde de lei. Procentual, -Phoenixmed- a luat, in 1999, 25% din fondurile totale consumate pentru materiale sanitare, iar anul urmator, 33%, in conditiile in care zeci de furnizori incearca anual sa -patrunda pe piata-. Concluziile Curtii de Conturi au fost ca, in anii 1999-2000, angajarea si utilizarea creditelor bugetare nu au fost realizate in conditii de eficienta si eficacitate, cu respectarea dispozitiilor legale. De aceasta situatie se fac vinovati, conform Curtii de Conturi, medicii Ion Albu, Nicolae Vasile si Nicolae Moise.

In nota explicativa inaintata celor care au facut controlul, cei trei fosti directori de spital au precizat ca au ales aceasta alternativa de cumparare a materialelor sanitare (neorganizandu-se licitatii si mergandu-se pe baza de oferta) datorita faptului ca organizarea licitatiei trebuia finalizata cu incheierea unui contract. In aceste conditii, spitalul s-ar fi angajat la plata contravalorii contractului la anumite termene si eventualele penalitati, toate aceste lucruri in conditiile unei finantari insuficiente.

Metode ingenioase pentru a stoarce banul public

La inceputul lunii august, la cererea ministrului sanatatii, Daniela Bartos, Casele Judetene de Asigurari de Sanatate au facut controale in toate spitalele judetului pentru a se descoperi sumele care au fost dirijate catre -Phoenixmed-. Astfel, s-a constatat ca, in Vrancea, in cei trei ani verificati, s-au cumparat materiale sanitare de la firma amintita in valoare de aproape cinci miliarde de lei.

Metodele folosite de companiile lui Sorin Beraru pentru a stoarce banul public au fost mai mult decat ingenioase. Pe ofertele inaintate spitalelor este trecut tifon de la Saltex sau Flamura, desi acestea nu mai produc de peste doi ani, sau sunt trecute doua sortimente de vata, una denumita -vata Narcis BC – 200 de grame-, cealalta -vata Narcis Bumbac Clorofila – 200 de grame-. Daca prima costa 11.250 lei, cealalta avea pretul de 16.000 de lei, in realitate fiind vorba despre unul si acelasi produs. -Suntarea- spitalelor nu s-a dovedit un lucru prea greu. Cu atat mai mult cu cat in Vrancea firmele lui Beraru nu au patruns pe piata in baza vreunei licitatii, ci in baza ofertelor. Printre putinele licitatii la care se pare ca a participat si -Phoenixmed- este una organizata in 1997 de catre Directia Sanitara, unde a castigat un contract pentru livrat vata. Se pare insa ca vata prezentata la licitatie nu a fost una si aceeasi cu cea pe care au livrat-o, motiv pentru care s-a si renuntat, dupa o perioada, la contract. Cert este ca o serie de directori de spitale, care din motive lesne de inteles au preferat sa ramana in anonimat, ne-au spus ca anumiti factori de raspundere ai sistemului sanitar vrancean de la acea vreme -le-au sugerat- sa achizitioneze preferential materiale sanitare de la -Phoenixmed-.

Dupa cum se stie, in momentul de fata, Sorin Beraru da cu tifla autoritatilor romanesti, fiind fugit in Israel.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.