Acasă Actualitate Sute de copii romani sunt victime ale maltratarilor -parintesti-

Sute de copii romani sunt victime ale maltratarilor -parintesti-

DISTRIBUIȚI

Zi de zi, paginile ziarelor sau buletinele de stiri ale televiziunilor prezinta cazuri de copii maltratati de parinti. Numarul acestor abuzuri a atins cote alarmante, iar violenta si nebunia unora dintre cei care comit astfel de fapte sunt absolut incredibile. Si asta in conditiile in care ne place sa credem ca -romanul e om bland- si mai ales ca -un copil la casa omului e o comoara-. Violuri, batai crunte, tratamente inumane sau chiar omoruri, toate acestea arata ca numerosi romani, aflati in libertate, nu au trecut pragul in secolul al XXI-lea. Alcoolici, dementi, dezaxati sau doar iresponsabili, toti acestia sunt lasati in preajma copiilor pe care, daca nu ii omoara, ii distrug psihic.

-Bataia e rupta din Rai-

Intr-unul dintre saloanele Spitalului de Pediatrie, intr-un pat de langa geam, un copilas plin de vanatai invarteste in maini o jucarie de plastic. La cei aproape trei ani ai sai, baietelul are numai 10 kilograme. O mana de om care priveste lung in gol. Cu o seara in urma, tatal lui l-a batut din nou. Fara mila. Dupa care l-a izgonit din casa. Afara, in frig, piciorusele i-au degerat. Pe vecini nu i-a mai rabdat sufletul sa-l vada chinuindu-se. Au chemat politia si ambulanta. Micutul a fost transportat de urgenta la spital. Iacob Caldarar locuieste in satul Oltet, comuna Vistea. Are 2 ani si 9 luni si inca nu vorbeste. Tatal lui, Traian Caldarar, il bate de cate ori e cu capsa pusa. La Sibiu, o fetita de trei ani a fost internata in spital in stare foarte grava, avand vezica rupta din cauza batailor pe care le-a primit de la mama ei vitrega.

Omorati de mana parinteasca

Daca unii copii suporta -doar- batai crunte, altii sunt si mai putin norocosi, fiind efectiv omorati de cei care le sunt, doar biologic, parinti. Matyuss Attlia este un tanar de 26 de ani din localitatea Chibed, judetul Mures, care locuia cu mama unei fetite de doi ani. Cu cateva saptamani in urma, vecinii au descoperit copilul mort intr-un hambar. In urma necropsiei, medicii legisti au stabilit ca decesul micutei a fost cauzat de mai multe lovituri aplicate in zona capului. Beat mort, Attila omorase copilul care-l deranja, fiind aruncat in puscarie. Dupa doar cateva zile de la acest caz, calatorii acceleratului Oradea-Galati au facut o descoperire macabra. In toaleta unui vagon a fost gasita o plasa in care se afla un copil mort. In urma cercetarilor s-a stabilit ca cadavrul este al unui baietel care fusese nascut in maternitate. Dupa cadavrul din acceleratul Oradea-Galati, politistii au gasit alt bebelus mort in compartimentul unui tren personal. Cercetand acest caz, politistii au aflat de un alt nou-nascut omorat. Oamenii legii au intocmit un cerc de suspecti, printre ei aflandu-se si Dana Suzcs. Luata la intrebari, femeia a declarat ca micutul gasit mort in tren nu este al ei si ca bebelusul pe care il nascuse a fost… ingropat de mama sa in curtea casei. Politistii au gasit cadavrul copilului ingropat langa fantana casei, iar, la efectuarea necropsiei, s-a constatat ca bebelusul fusese omorat prin asfixiere. Simplu si natural, cum numai un dement poate fi, bunica copilui a declarat: -Nu am dorit copilul ala-.

Opriti dementii!

Cei mai multi criminali, in special parintii care isi ucid copiii, sunt bolnavi psihic netratati, sistemul sanitar fiind extrem de slab in domeniul sanatatii mintale. -Tatii care isi omoara copiii, isi violeaza fetele, parintii care bat cu bestialitate un nou-nascut sufera de o boala psihica de care nu stiu. Sau, chiar daca stiu de boala, ei nu merg la medic si nu-si cumpara medicamente. Mai sunt situatii in care bolnavii stiu de afectiune si iau medicamente, dar, in acelasi timp, consuma si alcool, combinatie care nu face altceva decat sa agraveze boala-, declara Florian Tudose, seful clinicii de psihiatrie a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Anual, politia raporteaza cel putin 700 de cazuri in care copiii au fost victime ale agresiunii adultilor, pornind de la neglijare si pana la abuzuri sexuale. Numarul copiilor batuti sau violati este insa mult mai mare, numai o mica parte din agresiuni fiind sesizate politiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.