Acasă Actualitate Teapa -Made in Belgia- de sute de mii de marci

Teapa -Made in Belgia- de sute de mii de marci

DISTRIBUIȚI

Un belgian a tepuit mai multe firme din Braila si din tara cu sute de mii de marci, printr-o smecherie demna de un best-seller, data fiind ingeniozitatea acesteia. Astfel, belgianul incheia prin firma sa, -Brecon-, contracte cu societati romanesti, pentru producerea unor utilaje de sortat piatra, primea utilajele, dar -uita- sa le mai achite in totalitate. Dupa care isi falimenta firma, infiinta alta, in a carei titulatura pastra denumirea -Brecon-, si dadea o noua lovitura. Una dintre cele mai mari pagube create in Romania s-a produs la -Promex- SA, uzina braileana avand de recuperat si acum peste 232.000 DM de la firma belgianului. In prezent, conducerea societatii brailene a angajat o firma de avocatura din Belgia, care sa-l execute pe tepar de cele 232.000 DM.

In noiembrie *96, -Brecon N.V.- incheie cu -Promex- SA un contract pentru executarea a 22 de masini de sortat piatra, valoarea contractului fiind de 1.371.992 DM. In contract se prevedea ca beneficiarul va plati un avans, restul urmand a fi achitat prin bilete la ordin, dupa livrarea utilajelor. -Promex- a fabricat si livrat noua utilaje, dar pentru trei dintre acestea nu si-a mai primit banii nici pana in ziua de azi. Desi anterior efectuarii livrarii banca beneficiarului confirmase emiterea documentului de plata, precum si efectuarea decontului, dupa ce a receptionat masinile, Lens Jacobus a anulat biletele la ordin, iar -Promex- a fost pagubita cu 232.145 DM. -Promex- s-a adresat Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura a Romaniei, care a constatat, prin Decizia 125/17 septembrie 1998, ca reclamatia uzinei brailene este intemeiata si a dispus plata, de catre -Brecon N.V.-, a sumei respective, plus 4.758 DM penalitati de intarziere. De altfel, -Brecon N.V.- nu a prezentat nici o proba care sa justifice neplata celor trei utilaje. Intre timp, Jacobus a dispus micsorarea capitalului social al firmei sale, schimbandu-i si sediul social, astfel procedand, practic, la falimentarea firmei.

Pe 8 aprilie 1999, acelasi Jacobus a incheiat un contract cu societatea -Ceprorex- SA privind executia a 20 de masini de sortat piatra, in valoare totala de 216.320 DM. Suma includea doar contravaloarea materialelor si a manoperei, deoarece o parte din furnitura necesara era pusa la dispozitie de beneficiarul utilajelor.

In urma nerespectarii termenului de reexport a marfurilor, Vama Braila a executat o scrisoare de garantie bancara, in valoare de 67 milioane de lei, pe care BCR a emis-o pe numele societatii brailene. In ianuarie 2000, prin adresa nr. 90321, firma belgiana de avocati -Dehaese & Dehaese- a informat SC -Ceprorex- ca -Brecon International- a intrat in faliment, firma braileana fiind, astfel, in imposibilitatea de a finaliza contractul si de a recupera contravaloarea a trei masini de sortat. La ora actuala, dupa cum ne-a precizat Adrian Tibulca, administratorul -Ceprorex-, societate privatizata in urma cu circa un an, firma braileana n-ar mai avea nimic de recuperat de la -Brecon-. In 1999, Lens Jacobus a procedat intr-un mod asemanator si cu SC -Unio- Satu Mare SA, cu care incheiase un contract in valoare de 100.000 DM, pentru executarea unor carcase, bani pe care nu i-a mai achitat din moment ce firma sa a intrat in faliment.

Mircea Doaga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.