Potrivit raportului de activitate al televiziunii publice, anul 2008 s-a încheiat cu pierderi totale de 14,5 milioane de euro. Comparativ cu anii trecuți, pierderile încep să fie din ce în ce mai mari: atât din punct de vedere financiar, cât și al audienței. La finalul lui 2007, postul public contabiliza un minus de aproape 9 milioane de euro, care nu a putut fi recuperat pe parcursul lui 2008. Din veniturile totale – 153 milioane de euro, TVR a alocat pentru personal 51,7 milioane de euro, iar pentru realizarea programelor – 104 milioane de euro.
Cei peste 3.000 de angajați
nu fac audiență nici cât OTV
Televiziunea publică, manageriată de PSD-istul Alexandru Sassu, a încheiat anul 2008 cu pierderi imense: 14,5 milioane de euro, potrivit raportului de activitate al instituției care urmează să fie depus la Parlament. În acest context, conducerea televiziunii s-a decis să mai lanseze câteva canale, care s-au dovedit nu numai inutile, dar unele din ele chiar și inactive în cea mai mare parte a timpului: TVR 3, TVR Info, TVR HD, TVR Târgu Mureș. Pierderile tot mai mari nu au avut nicio importanță pentru președintele-director al TVR, iar scăderea catastrofală a audiențelor programelor TVR 1 și TVR 2 în ultimii cinci ani a fost, în opinia lui, vina exclusivă a GfK, firma care măsoară audiențele programelor TV pe piața românească.
Veniturile totale ale televiziunii publice s-au ridicat în 2008 la 153 milioane euro (567,6 milioane RON). Dintre acestea, 18,7 milioane euro (693 milioane RON) au fost încasările din publicitate, din taxă s-au colectat 82,5 milioane euro (305,5 milioane RON), din subvenție – 44 milioane euro (163 milioane RON), iar din alte surse – 6,7 milioane euro (25 milioane RON). Însă, manageriatul defectuos a acestor sume imense și-a spus cuvântul: cheltuielile totale au fost de 168 milioane euro (621,4 milioane RON). Banii s-au dus pe realizări programe – 104 milioane euro (384,5 milioane RON), cheltuieli cu personalul – 51,7 milioane euro (191,5 milioane RON), s-a achiziționat aparatură pentru proiectul mai amplu al digitalizării și s-au lansat noi canale – TVR 3, TVR Info, TVR HD, TVR Târgu Mureș. În ciuda investițiilor, audiența s-a prăbușit dramatic. Având în vedere numărul uriaș de angajați și colaboratori, peste 3.000, s-ar impune diminuarea schemei de personal și a infrastructurii uriașe, care consumă fonduri financiare imense. Nu se justifică menținerea studiourilor teritoriale, așa cum nu se justifică bugete anuale de peste o sută de milioane de euro, care nu reușesc să ajungă la audiența unei televiziuni „de garsonieră“, OTV-ul, care are un buget de maxim 5 milioane euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















