
Incompetentul primar general al capitalei se dovedește a fi și inconștient. Imediat după preluarea mandatului de primar general, Gabriela Firea a acordat competențe suplimentare Centrului pentru Protecția Plantelor, în vederea efectuării dezinsecției și deratizării iar pe 1 August 2016, majoritatea PSD-ALDE din CGMB a delegat către primăriile de sector serviciul de deratizare. Astăzi Ministerul Sănătății a făcut un apel la primari să dezinsectizeze pentru ca deja în București au decedat 3 persoane, în Buzau, Brăila și Olt câte unul în urma meningitei/meningo-encefalitei cu virus West Nile. ”Ministerul Sănătății subliniază că toate aceste cazuri, depistate și înregistrate în România, sunt cazuri sporadice și în momentul de față nu comportă riscul unei epidemii de amploare. De asemenea, recomandă autorităților locale să ia măsuri de dezinsecție în localități, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea.”, se arată într-un comunicat al ministerului. Totodată ministerul subliniază că „80% din persoanele infectate nu prezintă simptome”. Prin urmare medicii nu pot diagnostica ușor această boală.
Consilierul General Ciprian Ciucu a explicat, invocând informații din presa centrală, că în județul Teleorman a fost înființată o firmă, care ulterior a câștigat o licitație în valoare de 5 milioane euro pentru a furniza timp de doi ani produse pentru dezinsecție Centrului pentru Protecția Plantelor. „Am o întrebare cât se poate de directă pentru doamna primar Gabriela Firea și pentru directorul Centrului de Protecția Plantelor. Îi somez să iasă în fața bucureștenilor și să spună dacă acest Centru de Protecția Plantelor a făcut deja vreo plată intermediară sau primă plată către acea firmă care a câștigat contractul și care avea un singur angajat, fără nicio experiență în acest domeniu”, a spus Ciucu.
Acesta a mai declarat că dorește să știe ce „a livrat” această firmă, în condițiile în care în acest an bucureștenii „au fost terorizați” de țânțari.
Ciucu a menționat că primarii social-democrați „nu s-au putut coordona” în așa fel încât să realizeze deratizarea în același timp.
„E nevoie de un plan de igienizare care să fie unitar și integrat. De ce? Pentru că șobolanii au picioare. Și dacă un primar face într-un sector deratizarea, șobolanii se mută pe alte străzi. (…) Specialiștii spun că e nevoie de un operator care să facă această deratizare concentric, de la exterior către interior, susținut, cu resurse suficiente”, a susținut el.