
Săptămâna trecută, George Tuță a notificat toate firmele din Sectorul 1 să încheie contracte de salubritate cu firma Blue Planet deoarece contractele cu Romprest nu vor mai fi valabile. Azi la prânz, Tuță anunța cu emfază că de miercuri „Blue Planet intră pe traseele din Sectorul 1. Echipa Primăriei a verificat noua flotă de utilaje pentru că de la 1 iulie oamenii vor să vadă că pubela e golită, că strada e măturată și curățată și că sesizările lor sunt rezolvate mai repede. Urmează 12 luni de tranziție spre noul sistem de salubrizare. Serviciul va continua cu frecvențe sporite pentru curățenia stradală, mai mult control în teren și prestații la prețuri mai mici.”
Patru ore mai târziu Tribunalul București îi strică ploile lui Tuță
Luni, Tribunalul București a admis, în parte, cererea formulată de Compania Romprest Service S.A. și a dispus suspendarea provizorie a efectelor actelor prin care contractul de delegare a serviciului de salubritate urma să înceteze, prin ajungere la termen, la data de 30 iunie 2026. În consecință, procesul de tranziție către noul operator, programat pentru data de 1 iulie 2026, se amână până la clarificarea, pe cale judecătorească, a situației contractuale.” a anunțat Tuță pe la ora 16.00 ,fără ca cineva să explice firmelor din Sectorul 1 ce să facă acum.
Clotilde Armand a comentat situația:
„Primarul de la Sectorul 1, viceprimarul și angajații de la Juridic încep să aibă probleme penale uriașe. Și asta nu se mai ascunde în spatele comunicatelor de presă mincinoase ale primăriei.
Tribunalul București tocmai a suspendat actele prin care administrația sa încerca să pună capăt contractului cu Romprest și a interzis Primăriei Sectorului 1 să mai emită orice document prin care să pună în aplicare încetarea acestuia.
Pe scurt, instanța a decis așa:
• a suspendat efectele Notificării nr. SDD 183/26.02.2026 și ale HCL Sector 1 nr. 187/18.06.2026 în ceea ce privește încetarea contractului cu Romprest la 30 iunie 2026;
• a obligat Consiliul Local și Primarul Sectorului 1 să nu emită niciun document prin care să pună în executare încetarea contractului;
• a respins toate excepțiile invocate de pârâți;
• a respins cererea de intervenție formulată de Blue Planet Services SA.
Ce înseamnă asta?
Instanța nu a stabilit încă cine are dreptate pe fond. Dar a stabilit un lucru esențial: contractul nu poate fi considerat încetat și administrația nu îl poate trata ca fiind încetat până la soluționarea litigiului.
Și acum încep întrebările la care George Tuță este obligat să răspundă.
De ce a fost semnat un contract de aproximativ 100 de milioane de lei cu Blue Planet înainte ca situația juridică să fie clarificată?
De ce au fost obligați agenții economici din Sectorul 1 să își rezilieze contractele și să încheie altele cu Blue Planet începând cu 1 iulie, dacă instanța spune acum că întreaga procedură de încetare a contractului cu Romprest este suspendată?
Cine răspunde?
Cine răspunde pentru prejudiciile produse firmelor care au fost obligate să își schimbe contractele? Dacă administrația a angajat bani publici în baza unor acte a căror aplicare este suspendată de instanță, bucureștenii au dreptul să afle ce se întâmplă cu acești bani. Iar dacă firmele au suferit prejudicii în urma unor obligații impuse fără temei legal, acestea trebuie despăgubite potrivit legii.
Hotărârile instanțelor nu sunt opționale. Se execută. Iar administrația condusă de George Tuță trebuie să înceteze imediat orice demers care contravine acestei decizii și să explice public cum a ajuns Sectorul 1 într-un scandal juridic și financiar de asemenea proporții.
Noi – USR Sector 1 – am depus deja plângere împotriva celor mai sus numiți pentru tentativa lor de furt din bani publici.
Această decizie e game over pentru gașca Thuma-Hellvig care voiau să dea un tun de 100 milioane lei din banii noștri.
PS:
Vă vedem, securiștilor!”, a conchis Armand.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















