Acasă Actualitate USR boicotează aniversarea APCE ca protest la reprimirea Rusiei

USR boicotează aniversarea APCE ca protest la reprimirea Rusiei

DISTRIBUIȚI

Uniunea Salvaţi România, prin reprezentantul său la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), deputatul Iulian Bulai, se alătură parlamentarilor din Ţările Baltice, Ucraina şi Georgia şi boicotează sesiunea aniversară a APCE care are loc în această seară la Strasbourg.

Încă de la fondarea sa, acum 70 de ani, APCE a avut drept misiune şi s-a afirmat drept apărătoare a statului de drept, a democraţiei şi drepturilor omului pe continentul european şi în lume. Reprimirea recentă, din iunie 2019, a Rusiei ca membru cu drepturile depline în APCE, după excluderea ei ca urmare a invadării Crimeei, este, din punctul nostru de vedere, o încălcare a principiilor fundamentale ale Adunării şi o pată pe istoria ei de şapte decenii.

Chiar şi după reacceptarea în APCE, Rusia a continuat să încalce statul de drept, drepturile omului şi suveranitatea altor state: a ţinut „alegeri locale” în teritoriul ocupat al Crimeei şi la Sevastopol, a susţinut „alegeri prezidenţiale”, sub control propriu, în teritoriul ocupat al Abhaziei (Georgia) şi a intervenit în forţă împotriva protestatarilor paşnici din Rusia, care cereau alegeri municipale libere.

USR rămâne fidel rezoluţiei APCE prin care a fost condamnată invadarea Ucrainei şi atrage atenţia că, prin nesancţionarea definitivă a Rusiei, APCE riscă să aducă o atingere ireversibilă propriei reputaţii, misiunii pentru care a fost fondată şi valorilor care o ghidează.

„Armata a 14-a e în continuare pe Nistru, la o aruncătură de băţ de România. Sunt zeci de mii de cetăţeni moldoveni sub papucul şi în raza armelor Moscovei, care a transformat Transnistria într-un paradis fiscal rusesc. Rusia pune la cale asasinate politice şi ţine închişi prizonieri politici, pe care eventual îi foloseşte drept monedă de schimb, aşa cum s-a întâmplat recent cu Ucraina. Soldaţii ruşi ocupă şi acum Crimeea şi Estul Ucrainei. Rusia e, în prezent, o ameninţare pentru pacea din Europa, pentru drepturile şi siguranţa europenilor, şi nu putem închide ochii în faţa acestei realităţi periculoase. Mă alătur colegilor din Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina şi Georgia în acest boicot, fiindcă trebuie să tragem un semnal de alarmă în faţa şantajului, inclusiv financiar, la care Rusia supune un simbol al apărării drepturilor omului, aşa cum e APCE”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, membru în Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi membru al APCE.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.