Acasă Actualitate Voicu & comp. plănuiau arestarea lui Blaga, Oprea și Onțanu

Voicu & comp. plănuiau arestarea lui Blaga, Oprea și Onțanu

DISTRIBUIȚI

Update: Puteti citi aici stenogramele unor incredibile interceptari telefonice si ambientale din referatul DNA, date publicitatii de hotnews.ro

Președintele Comisiei juridice din Senat, pesedistul Toni Greblă, are toate motivele să țină sub cheie cele 11 volume ale dosarului Voicu. Surse senatoriale susțin că acest dosar va avea un efect devastator asupra clasei politice și asupra sistemului juridic din Romånia. Liberalii și pesediștii din Comisia juridică a Senatului și-au pus la propriu måinile în cap cånd au început să răsfoiască dosarul trimis de DNA pentru a cere arestarea senatorului Cătălin Voicu.

Potrivit surselor noastre, ancheta procurorilor anticorupție scoate la iveală legăturile periculoase dintre clasa politică și judecători, legături intermediate chiar de către Cătălin Voicu. Dosarul este covårșitor și pune în lumină găștile de interese care se pregăteau să pună måna pe Romånia, în cazul în care Mircea Geoană ar fi ajuns președintele țării.
Împărțiri de funcții, de zone de influență și chiar stabilirea unor „liste negre“ cu dușmanii care trebuiau anihilați odată cu venirea la putere a lui Voicu & comp. Cap de listă era chiar actualul ministru de Interne, pedelistul Vasile Blaga, care, conform transcrierilor înregistrărilor aflate la dosar, urma să fie arestat de către puterea mafioto-pesedistă care nici măcar nu concepea ca Mircea Geoană să piardă alegerile prezidențiale. Următorii pe lista arestaților erau Gabriel Oprea, șeful independenților și Neculai Onțanu, primarul sectorului 2. Și lista nu se oprește aici. Interesant este că Voicu&comp. știau că sunt urmăriți și intereceptați de către procurorii DNA, dar cu toate acestea nu le mai păsa, pe principiul că odată ajunși la putere devin intangibili în fața instituțiilor statului.
Practic, Cătălin Voicu ajunsese un soi de intermediar care le promitea și, adesea, chiar le rezolva problemele politicienilor din PSD și PNL și ale acoliților lor cu justiția, primind în schimb bani și avantaje. Pe acest sistem, Voicu își negociase deja poziția de ministru de Interne în administrația Geoană, iar funcția era ca și adjudecată.
Potrivit informațiilor noastre, avånd în vedere informațiile extrem de grave care dezvăluie sistemul mafiot care se pregătea să pună måna pe țară, cercetările în acest dosar vor fi cu siguranță extinse. Avånd în vedere că încă de la primele vizite ale lui Voicu la DNA i s-a interzis să ia legătura cu Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc și Dan Ioan Popescu, nu e greu de anticipat încotro se vor îndrepta cercetările procurorilor anticorupție.

Putregaiul din justiție

Despre dosarul lui Voicu poposit la Comisia Juridică a scris pe blogul său și senatorul PD-L Iulian Urban, vicepreședintele comisiei.
„Pot spune după analiza actelor că există judecători și procurori pentru care merită să lupți ca parlamentar. Sunt judecătorii care nu se lasă corupți, nu se lasă intimidați, care nu se lasă antrenați în jocurile perverse ale politicienilor și care ne demonstrează faptul că dacă magistratul REFUZĂ să dea curs unor cereri de trafic de influență, nimeni și nimic nu au cum să îl influențeze în luarea unor decizii. Dedic toate laudele pe care le pot găsi judecătorilor de la ÎCCJ care au refuzat să dea curs unor mårșave cereri de intervenție care trebuiau făcute asupra lor de către unii… colegi. Pentru acești judecători merită să obținem pensii speciale și toate onorurile din lume, pentru că ei reprezintă speranța pentru o justiție demnă, corectă și aflată în slujba adevărului și nu a șpăgii sau traficării funcțiilor vremelnic ocupate în statul romån.
Pe de altă parte, acest dosar scoate în evidență putreziciunea care a cuprins la vårf politica, poliția și justiția romånă.
Magistrați de o înaltă demnitate, care s-au coboråt pånă la cel mai de jos nivel al profesionalismului, moralității și demnității lor, ajungånd niște unelte manevrate financiar în måinile unor politicieni care pur și simplu nu au niciun fel de activitate politică meritorie, ci doar orientată spre traficarea influenței pentru obținerea de foloase materiale.
În momentul în care dosarul Voicu va fi trimis în instanță și va deveni public, întreaga societate romånească va avea ocazia să vadă unde a ajuns în acest moment nimicnicia unora din cei pe care romånii i-au votat și trimis în Parlament. S-ar putea chiar să asistăm la dezintegrarea unui întreg partid politic care va trebui să facă față presiunii fantastice care se va revărsa din conținutul acestui dosar.
Pentru că trebuie să ne înțelegem: Nu dl senator Voicu este cel protejat în acest moment. Nici pe departe. Să fim serioși, că dl Voicu nu este atåt de important acum pentru PSD. Important, însă, este impactul pe care îl va avea asupra romånilor și în plan internațional dezvăluirea unui modus operandi care va demonstra că în acest moment justiția și politica romånească la vårf au nevoie de o asanare urgentă. De aceea, se va face un zid al PSD și PNL în jurul acestui dosar și nu al persoanei Voicu. Și dacă acest lucru înseamnă că 100 de parlamentari și 1.000 de primari să meargă la închisoare, atunci prețul trebuie plătit pentru a salva societatea romånească.
Nu trebuie ocolită nici problema poliției romåne. Rămåi șocat să vezi cum capi ai poliției își pleacă coloana, își subordonează statutul pentru care sunt plătiți din bani publici, ca să facă jocul corupător dictat de niște politicieni veroși.
Teama celor din PSD sau chiar PNL este imensă, pentru că vor fi mistuiți de adevărul crunt degajat din acest dosar.
În egală măsură, ei se vor apăra vorbind de comandă politică și alte bazaconii, pentru că, în fapt, vom vedea cum, atunci cånd un judecător care refuză să se lase corupt, este imediat catalogat ca fiind supus lui Băsescu. Discuții de toată jena, liste de «execuții» ce trebuiau făcute după alegerile prezidențiale… Pentru că adevărul este că acești oameni nu s-au gåndit niciun moment că PSD va pierde alegerile prezidențiale, astfel încåt, deși știau/bănuiau că sunt interceptați, totuși spuneau nonșalant că vor rezolva ei aceste dosare… după alegerile prezidențiale! Avånd de partea lor cea mai mare coaliție de partide, aproape toată mass-media, aproape toate instituțiile statului, nu se gåndeau că aveau cum să piardă alegerile!!! Și de aceea erau atåt de nonșalanți și siguri atunci cånd încălcau legea!
Consider că Justiția romånă are încă o șansă imensă. Să se reconstruiască în jurul judecătorilor care refuză să se lase corupți.
Poliția are o șansă imensă. Să scape urgent de corupți, de cei care își pun serviciile în sarcina unor politicieni sau oameni de afaceri.
Consider că politia romånească are o șansă imensă. Dacă cererea DNA nu va primi un vot al Senatului, atunci cu adevărat corupția a învins în Romånia și ne merităm soarta, așa cum o spun de multe ori.
Și… oamenii de afaceri romåni au o șansă imensă. Să nu se mai lase induși în eroare de balivernele flasce ale celor care le promit că pot cumpăra judecători, procurori, polițiști, pentru că își aruncă banii și libertatea pe fereastră“.

PSD și PNL au făcut zid pentru Voicu

Iulian Urban povestește și cum au decurs discuțiile procedurale în cadrul comisiei pe margine acestui dosar. „Eu m-am împotrivit cererii formulate de colegii PSD și PNL ca dl senator Voicu să fie audiat la Comisia Juridică. Pentru că nu avem ce să audiem. Pentru că nu avem voie, ca senatori, să ne substituim judecătorilor care vor delibera asupra cererii procurorilor. Colegii de la PSD au spus: «Dacă l-am audiat pe Șerban Mihăilescu, atunci trebuie să respectăm cutuma și să îl audiem și pe Voicu». Nu știu ce cutumă este aia care presupune un singur precedent… Am înțeles însă că se tem ca de foc ca să iasă în public conținutul dosarului, lucru care pånă la urmă nu se va putea evita.
Însă, atunci am cerut ca, în cazul dlui Mihăilescu, presa să aibă acces la audierile dlui Voicu, ca să respectăm integral cutuma invocată de PSD. «Vai nu, nu se poate…», a venit reacția imediată a colegilor PSD și PNL.
Am mai cerut ca, dată fiind importanța votului și faptul că este prima oară în istorie cånd se cere arestarea unui senator, iar dosarul mi se pare de departe cel mai «promițător» în materie de «șoc și groază» din Romånia ultimilor 20 de ani, ca fiecare din cei 137 de senatori ce vor vota să aibă acces să îl citească ca să poată da votul conform propriei convingeri, și nu luåndu-se după un raport al Comisiei Juridice unde, pentru că domină senatori de la PSD și PNL, acesta va merge la plen cu propunere de… respingere a cererii DNA.
Am cerut de asemenea ca marți, 23.03.2010, raportul să fie depus la Biroul Permanent al Senatului pentru ca în plenul de miercuri, 24.03.2010, să se dea votul.
Numai că, aceste cereri au o șansă mică să fie respectate tocmai pentru ca, prin lipsa independenților din comisii sau Biroul Permanent, PSD și PNL vor avea voturile necesare care să le permită întårzierea sau chiar blocarea acestor proceduri. Iar în Plenul Senatului, acolo unde votul majoritar îl are PD-L, UDMR și Independenții, este posibil să nu se ajungă prea curånd“.

De ce informațiile în cazul Ridzi au fost publice, iar acum sunt ținute sub cheie

„Nu știu dacă țineți minte cazul Ridzi. Atunci, deși era vorba tot de o urmărire penală făcută de DNA, totuși, cu mult înainte ca dosarul să ajungă la Parlament, probele din dosar s-au «scurs» în presă via blogului unui ziarist. Acum, acest lucru nu s-a mai întåmplat. Și nici eu sau alt coleg nu putem da detalii despre dosar, avånd permisiunea să vorbim doar în termeni generali despre conținutul exploziv al dosarului Voicu. Pentru că în dosarul Voicu, spre deosebire de dosarul Ridzi, mai aflăm și faptul că șantajul de presă era parte a unor înțelegeri în care intrau și ziariști care au pus umărul la campania PSD dusă împotriva lui Băsescu“, precizează Urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.