Acasă Actualitate Ziaristul Alin Fumurescu scoate la iveală un alt șantaj al „Nașului”

Ziaristul Alin Fumurescu scoate la iveală un alt șantaj al „Nașului”

DISTRIBUIȚI

Roșca Stănescu – tupeu fără frontiere

Aruncat ca o măsea stricată de la Realitatea Tv, Roșca Stănescu și-a găsit imediat cuib la Antenele lui Voiculescu, unde a fost invitat chiar ieri să discute despre un subiect drag lui: Traian Băsescu. Apariția sa la televizor, în calitate de analist, la doar cåteva zile după ce stenogramele publicate de ziarul „Curentul“ au arătat că Roșca a trecut de mult în altă ligă, cea a șantajiștilor, reprezintă dovada tupeului său fără limite. Numai că, odată pornit, tăvălugul dezvăluirilor devine de neoprit. Ziaristul Alin Fumurescu, fost colaborator al lui Roșca Stănescu, scrie, pe platforma „Vox publica“, un soi de autodenunț, povestind cum a asistat la un șantaj direct al „nașului“ Roșca la adresa unui om de afaceri. Textul se intitulează în mod sugestiv „Nașul (SRS): lumini și umbre…“ Extrem de interesantă este și precizarea făcută de Alin Fumurescu, ca un soi de preambul la dezvăluire: „N-aș fi scris råndurile de mai jos dacă Nașul ar fi rămas Nasu’ pe care-l cunoscusem la începtul anilor ‘90. Nu pentru că mi-ar fi fost frică, ci pentru că, pur și simplu, nu se cădea. Nu «se cădea» – sper că înțelegeți conceptul căderii. N-a rămas. S-a rablagit, face gafe după gafe. Nasu’ nu «moare» frumos – or eu încă mai sper“. După preambul, ziaristul povestește direct cum l-a șantajat Roșca pe omul de afaceri, pentru cåteva zii de dolari: „… mă știu cu Nașu’ de prin 1994-5. Mă simt așadar dator de a-l prezenta cu lumini și umbre. Nu era înger. Nu era demon. Era… Nașu’. Am lucrat împreună la «Ultimul Cuvånt» (își mai aduce cineva aminte de acel ziar care încerca – și reușea – să fie occidental?), la «Ziua de Nord-Vest», unde eram redactor-șef, și la «Ziua». Șantaja pe atunci? Fără doar și poate, dar o făcea cu un stil inocent, greu, dacă nu imposibil de încadrat la «penal». Amintire de pe strada Cåmpeanu (? Ceva de genul ăsta, vis-à-vis de Inter). Mă nimeresc din întåmplare (sincer, din întåmplare) în biroul Nașului cu un afacerist transpirat, căruia îi dădusem de urmă. Palme umede, atitudine de moluscă, tot tacåmul. Molusca își spune păsul. Eu îmi spun dovezile. Nașul se uită la amåndoi. E ca rabinul din banc. Amåndoi avem dreptate. «Și», zice, «fără nicio legătură cu această anchetă» – (iar cånd spunea asta, se apleca peste masă și vorbea ceva mai tare, just in case) «ați fi interesat într-o reclamă în „Ziua“?» Molusca zice «cum nu?» Și zice 2.000 de dolari. Nașu’ se uită la el și bufnește în rås: «Păi dragă domnule, dumneata îți imaginezi că 2.000 de dolari pot să îți spele imaginea?»
Atenție! NU era vorba despre acuzații. Era vorba despre imagine. Molusca dă din colț în colț și marșează în cele din urmă. Nu mai rețin suma, și nu mai are, de fapt, importanță. Ceva de genul dublu sau triplu. Să fie primit. Oricum, eu nu aveam suficiente date pentru a înfunda molusca în pușcărie. Molusca, iertată-mi fie metafora, se simțea cu musca pe căciulă (imaginați-vă o moluscă avånd o caciulă). Atåt. A meritat? Da – credeam atunci: mi se părea un soi de haiducie – luăm de la ăia care au și dăm… cui? Nu mi-am pus atunci această problemă. Sincer. Eram un tånăr idealist care avea dreptate, dar nu avea dovezi. Atåt“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.