Acasă Auto Ministerul Transporturilor, aerian în rezolvarea problemelor operatorilor rutieri

Ministerul Transporturilor, aerian în rezolvarea problemelor operatorilor rutieri

DISTRIBUIȚI

Dezinteresul autorităților față de problemele transportatorilor rutieri a atins apogeul încă de la prima rundă de negocieri între Ministerul Transporturilor și operatori.

Astfel, după nenumărate solicitări adresate luni de-a rândul ministrului de resort, transportatorii au obținut mult-râvnita întrevedere săptămâna acesta. Întâlnirea avea ca scop dezbaterea problemelor cu care se confruntă sectorul de profil și identificarea unor soluții bilaterale pentru elimiarea carențelor. Surpriză – în locul ministrului Ludovic Orban și al lui Septimiu Buzașu, secretar de stat pentru domeniul transporturilor rutiere, oficialul din fruntea instituției l-a trimis la dicuții pe Antonel Tănase, secretar de stat pentru domeniul… aeronautic. "Nesimțirea ministerului a atins cele mai înalte culmi. Cum să trimiți la negocieri cu transportatorii rutieri un consultant pe probleme aeronautice și navale?!", ne-a spus indignat președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu. Astfel că operatorii s-au văzut nevoiți să amâne consultările pentru 15 martie, iar în cazul în care nici la această dată nu vor putea fi dezbătute proiecte de acte normative legate de sectorul rutier, transportatorii amenință cu proteste de amploare. "Ministerul Transporturilor nu trebuie să se joace, Summitul NATO din aprilie oferindu-ne un prilej deosebit de a ne face auziți prin intermediul grevei, dar noi sperăm să nu se ajungă până aici", a adăugat reprezentantul operatorilor de transport. Printre problemele care trebuiau dezbătute se numără restricțiile de circulație, modificarea rovinietei prin reintroducerea tarifului de trei și șase luni, diminuarea tarifului maximal, și multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.