Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Andrei Paraschiv
Campanie naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării...
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.T.I.P.) a lansat campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă „CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE!...
Mugur Isărescu, fost turnător la Securitate sub numele Manole, se retrage...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, 69 de ani, a declarat luni că din 2019 renunță la conducerea Băncii Naționale.
„De la anul, nu voi mai fi...
Cristina Caramarcu, cerută în căsătorie la Ceremonia de deschidere Eurovision 2018
The Humans au defilat de-a lungul a 300 de metri de 'blue carpet' și au acordat zeci de interviuri jurnaliștilor veniți din toată Europa
Îmbrăcați...
Simona Halep se menține pe locul 1 WTA, Mihaela Buzărnescu urcă...
Simona Halep se află, începând de luni, pentru a 27-a săptămână pe locul unu WTA iar Mihaela Buzărnescu se află la cea mai bună...
Singurul român care a primit Premiul Nobel a fost medic. Însemnele...
Muzeul Național de Istorie a României are onoarea de a primi, în cadrul unei ceremonii, diploma și medalia de acordare a Premiului Nobel cu...
Șase cetățeni sirieni ascunşi într-un autocamion, descoperiţi la P.T.F. Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu frigidere, șase cetățeni sirieni care intenţionau...
Angajații din Sănătate au intrat în grevă de avertisment și amenință...
Luni dimineață, între orele 9:00 şi 11:00, sindicaliștii Sanitas au intrat o grevă de avertisment, timp în care doar o treime dintre angajaţi îşi...
Judecătorii au mai respins definitiv o cerere de daune pentru malpraxis...
O cerere neobișnuită de daune pentru malpraxis a fost respinsă definitiv de judecătorii Tribunalului Constanța după ce o pacientă a unei secții de ginecologie...
Medicul care a făcut prima fertilizare in vitro din România a...
Medicina din Timișoara e în doliu, după ce doctorul Ioan Munteanu a murit. Membru al Academiei Române, profesorul, considerat unul dintre cei mai străluciți...
Urmărit internațional pentru genocid, depistat la controlul de frontieră
Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-port au depistat și reținut un cetățean sârb, urmărit internațional, pe numele căruia era...
O secretară nu poate asigura siguranța românilor!
Ministrul Afacerilor Interne să își dea demisia de urgență pentru că se dovedește că nu are abilitățile necesare să conducă o instituție care este...
10.000 de lei – Recompensă pentru prinderea criminalului fetiței de cinci...
Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a lansat un demers unic pentru administrația locală din România, anunțând că își oferă indemnizația de 10.000 de...
Jurnaliştii TVR reacționează după ce directoarea televiziunii a spus că jurnalista...
Jurnaliştii TVR au semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii televiziunii, prin care se declară indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la...
Depresia – Profesorul sau Distrugătorul?
Simptomele care apar în cazul depresiei sunt forme mai puțin obișnuite de comportament, iar acestea sunt: culpabilitatea, probleme cu somnul, atacuri de panică, nesocializare,...
Unul dintre militarii răniți în Afganistan, transportat în Germania
Plutonierul major Ionescu Marius Valentin, rănit în Afganistan împreună cu alți șapte colegi, a fost transportat astăzi, 1 mai, la Centrul Medical Regional din...
Ce conține sesizarea depusă de PNL la CCR privind comisia specială...
Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a depus sesizarea de neconstituționalitate în privința hotărârii Parlamentului de înființare a Comisiei speciale pentru legile securității...
Secureanu e disperat: a trimis-o pe Vrăbi să împrumute niște bani...
Nu e nicio glumă. Fostul manager de la Spitalul Malaxa, Florin Secureanu, 54 de ani, aflat în arest preventiv, a trimis-o pe Eugenia, zisă...
Olguța: Salariile în sistemul sanitar au crescut exact cum a promis...
Duminică seara, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a acordat, la România TV, un interviu lui Victor Ciutacu dezvăluind că în sectorul...
Ministerul de Interne decontează câte 1450 de lei fiecărui angajat pentru...
Angajații Ministerului Afacerilor Interne beneficiază de decontarea serviciilor turistice în limita valorică de 1450 de lei.
Ministerul Afacerilor Interne a finalizat normele privind decontarea pentru...
„UE salvează vieți: Operațiuni spectaculoase surprinse cu ajutorul realității virtuale
Vineri, 27 aprilie, la București, a avut loc lansarea oficială a campaniei 'UE salvează vieți'. Scopul acesteia este informarea publicului larg cu privire la...
Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră în minivacanța...
Având în vedere că se apropie minivacanța de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în perioada următoare se estimează o creștere a traficului de...
O idee foarte bună: preoții ar vrea ca banii cheltuiți pe...
Preoții din Sighișoara au propus o nouă metodă pentru a păstra curățenia în cimitire, aceștia spunând că mai bine se dă familiei, la înmormântarea,...
Prin lege, Liviu Dragnea și-a asigurat controlul deplin al Curții de...
Majoritatea PSD-ALDE a decis să modifice legea de funcționare a Curții de Conturi ca să transfere toate atribuțiile importante de la plen către președinte....
De frică să nu-și piardă votanții, Firea dezminte că va interzice...
Degeaba s-au bucurat ziariștii că, în sfârșit, după doi ani de mandat, Gabriela Firea s-a hotărât să facă ceva pentru reducerea poluării în capitală,...
Shhaideh inculpată de DNA pentru un prejudiciu de 2 milioane de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus schimbarea încadrării juridice și punerea în...
Degeaba spera Dăncilă să-i rezolve problemele salariilor din sănătate că a...
PSD nu are specialiști. De-a lungul anilor, resursa umană din PSD s-a degradat în așa măsură încât Olguța Vasilescu a adus să lucreze la...
34.992 locuri de muncă vacante la nivel național
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 34.992...
Închisoare doar în WEEKEND sau la DOMICILIU. Legea a fost adoptată...
În Camera Deputaților a fost adoptat proiectul legislativ privind măsurile alternative de executare a pedepselor în așa fel încât cei condamnați la pedepse până...
Percheziţii la un important spital din ţară: poliţiştii şi procurorii au...
Poliţiştii şi procurorii au descins, marţi după-masă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, pentru a efectua percheziţii şi a-i conduce la audieri pe...
DNA cere redeschiderea dosarului penal pe numele lui Negulescu-Portocală pentru luare...
Procurorii DNA cer la instanța supremă redeschiderea urmăririi penale în cazul unei plângeri făcută pe numele lui Mircea Negulescu, fost procuror DNA, magistrat exclus...
Olguța e indiferentă: nu-i putem mulțumi pe toți – foștii parlamentari...
Monica Pop a explicat ieri la ieșirea de la întâlnirea cu managerii de spitale că ministrul Muncii a fost deosebit de fermă: "a spus,...
Rectorul SNSPA, membru PSD: ministrul Educației nu are experiență, nu înțelege,...
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis astăzi o declarație de presă nimicitoare privind decizia...















































