Ce chestie! Anul trecut s-a vorbit despre "dictatura parlamentară a celor 322", anul acesta se vorbește despre "dictatura Curții Constituționale". S-ar zice că au dat dictaturile peste noi – și exact de când am intrat în UE. De fapt, ne aflăm într-un război electoral mult mai perfid decât cele anterioare în care partidele sunt "interfața" unor interese (geopolitice, locoeconomice și geoinformative) mult mai adânci, mai amestecate și mai radicale decât până acum și în care instituțiile statului au fost ba mobilizate (precum C.C.) ba dezarmate, precum CNSAS care a fost salvat dar castrat. Proaspăt eliberat din închisoare, Miron Cozma n-a înțeles nimic din aceste mutații și s-a dus în Vale unde a încercat fără succes să reanimeze spiritul proletariatului în cele câteva zeci de trupuri adunate în jurul său. N-a priceput că acum mineriadele nu mai au nevoie de mineri, de târnăcoape și salopete ci se desfășoară curat, elegant, prin lovituri scurte cu legea, prin ordonanțe date în cap, prin decizii înfipte în spate. Așa că Senatul dlui Văcăroiu a votat zilele trecute (la cererea vânătorului Ilie Sârbu din PSD) reducerea accizelor la puștile de vânătoare ca să aibă și sărăntocii Țiriac și Năstase libertatea de a trage cu pușca mai ieftin peste tot, nu doar în politică și afaceri. Fundația dnei Geoană a primit și ea titlul "de utilitate publică" din partea guvernului Tăriceanu, ca să poată primi și fonduri de la Buget și să-și păstreze și sediile de la RAAPPS unde e cazată. Iată un cadou frumos de Sf. Valentin pe care dna Geoană l-a primit din partea premierului Tăriceanu, în calitate de șef de cabinet al soțului său. Și altă Fundație proaspăt intrată în PSD odată cu dna Lia Vasilescu a primit o ordonanță încărcată cu toate imobilele fostului UTC. Într-un fel, dl Geoană a avut dreptate – degeaba am râs de el! – când se tot declara premier. Chiar a ajuns – și conduce Guvernul spre PSD de unde i-a pus în vedere premierului să urmeze procedura indicată de C.C. și să numească altă persoană la Justiție. Așa încât biroul PNL l-a detașat pe dl Meleșcanu de la Apărare – titular la Justiție, l-a trimis pe dl Radu Stroe la Armată și i-a dat dnei Nicolai un "vot de încredere" în viață din care aceasta a și învățat lecția: "cel mai deștept cedează". Chestiunea e că n-a cedat dânsa ci au cedat-o cei 9 bătrânei din C.C. a căror deșteptăciune cedează cu ziua: două zile spală la Cotroceni, două zile calcă la Guvern și trei zile șterge praful de pe sine.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















