Cartea recordurilor e ameninţată aproape în fiecare zi de către un aspirant la glorie – fără carte: o fătucă vrea să facă sex cu 60 de bărbaţi într-o zi, unii dansează (sau se sărută) câteva zile în şir, alţii se mândresc cu cel mai lung cârnat sau cel mai mare cozonac. Cum se vede, primează cantitatea. Graţie ei, şi România a urcat pe podiumul UE ocupând al treilea loc la numărul de voturi (14) în Consiliul de miniştri şi al şaptelea loc în catalogul puterii, prin cele 20 de milioane de locuitori ai săi. Ascensiunea le-a dat ameţeli politicienilor care au început să creadă că locul le-a sfinţit norocul şi i-a făcut campioni. UDMR a şi cerut UE o rezoluţie care să oblige statul român să facă Universitatea din Cluj exclusiv maghiară. Adică să-i epureze pe studenţii români. Dar şi fără universitate etnică la bază, maghiarii tot şi-au dat seama că liderii şi oligarhii UDMR fac corupţie comună cu omologii lor români dar vor să-şi salveze pielea separat. Atât i-a trebuit dlui Dan Voiculescu! A cerut şi el ca maghiarilor care nu ştiu româneşte să li se retragă cetăţenia. Nici dl Voiculescu nu ştie româneşte! Dacă ştia să citească în limba română ar fi aflat că nicio cetăţenie dobândită prin naştere nu poate fi retrasă. Iar dacă ştia să gândească, dl Voiculescu şi-ar fi dat seama că propune o aberaţie şi face un deserviciu României – care riscă să fie suspectată de apucături extremiste. În aceeaşi serie excesivă, -europarlamentara- PRM Lia Olguţa Vasilescu a cerut introducerea -forţei moderate- în şcoli, unde profesorii să aibă dreptul de a da câte o palmă elevilor obraznici. Înainte, după sau în loc de lecţii? Ameninţat cu moţiuni de forţă moderată din ambele părţi, ministrul agriculturii, dl Remeş, nu şi-a dezminţit aerul de Falstaff anunţând senin că deşi -peste tot în ţară lipseşte zăpada- (bingo!) avem -şanse de producţii frumoase şi la grâu şi la porumb-. Frumoase dar slabe. -Totuşi mi-aş dori să ploaie- a mărturisit dl Remeş pe care seceta pare să-l fi lăsat cu creierul complet neirigat. Tinerii liberali se gândesc însă cu drag la viitorul lor: după ce dl Olteanu l-a indicat pe dl Cioroianu drept bun candidat la prezidenţialele din 2009, a sărit şi ministrul Adomniţei zicând că dl Olteanu e şi mai bun. Conform legii lui Murphy, ar urma să sară acum dl Chiuariu să-l propună pe Adomniţei. Interesant e că niciunul nu s-a gândit la dl Tăriceanu, sau măcar la dl Crin Antonescu. De fapt, cel mai grozav liberal este dl Neagu Djuvara, care la cei 91 de ani ai săi (mulţi înainte!) are mai multă luciditate, cultură, energie şi farmec decât tot PNL la un loc – şi ceva pe deasupra: caracter. Mulţumim, domnule Djuvara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















