Având de ales „între Johannis și Voiculescu“ după cum i-a cerut Crin considerând inacceptabil ca un partid de 1% (PC) să aibă vicepremier, premierul Ponta a anunțat: „am ales să păstrăm USL“. Crin a primit mesajul cu înțelegere: „înțeleg că Ponta a renunțat la vicepremierul PC; nu vreau să rup USL“. Nimeni nu vrea să rupă USL. Toți așteaptă să se rupă singură. Cel care a anunțat solemn salvarea USL a fost chiar Felix, duhovnicul acesteia: „am avut unele frământări legate de USL dar acum m-am liniștit, USL nu se rupe“. Ne-am liniștit cu toții, chiar și cei care n-aveau frământări. Daniel Constantin, numele de cod al lui Felix în guvern, a renunțat la postul de vicepremier: „nu sunt omul care să se târguiască pentru o funcție“. Poate pentru renunțarea la ea – așa că a publicat pactul de împărțire a teritoriilor în USL unde președinția Senatului revenea PC (adică lui Felix care i-a cedat-o lui Crin) și a declarat că dl Antonescu „a făcut corecturi“ pe pactul de coabitare Băsescu-Ponta de care se tot delimita. Dl Ponta a confirmat: „Daniel a spus adevărul“. Întotdeauna varianta cea mai neplăcută e și cea adevărată. Dl Geonă i-a atras și el atenția lui Crin „să învețe diferența dintre un politician și un om de stat“. De la cine să învețe? Nimeni nu știe diferența. În absența acesteia, dl Geoană a fost numit „înalt reprezentant al guvernului“ pentru promovarea proiectelor economice regionale între care și drumul mătăsii – deși maximum de țintă pentru dl Geoană e Drumul Sării. Sau Drumul Taberei, cu șofer. Dl Geoană e angajat fără carte de muncă la guvern (evaziune fiscală!) ceea ce înseamnă că va trăi din comisioane, iar dl Ponta a primit, tot gratis, „marele premiu al casei româno-chineze“. O fi casa din Zambaccian? Ea are componente chinezești. De Valentine’s Day premierul și-a adresat o lungă scrisoare de dragoste pe care și-a citit-o cu voce tare la tv, înșirându-și realizările: creștere economică record de 3,5%, creștere salarii și pensii, creștere absorbție fonduri europene, creștere exporturi. Poftim! Habar n-aveam că ne merge atât de bine. Senzația generală este exact pe dos. Pesemne când crește ceva într-o parte (statistică), scade în cealaltă (la populație). Cert este că premierul și-a păstrat toate creșterile doar pentru sine și PSD, iar ziarul Financial Times a scris că „România e pe cale să devină tigrul Europei“. Proverb indian: cine călărește un tigru nu mai poate să se dea jos. Să vezi că nu mai scăpăm de călăreții ăștia până nu moare tigrul.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















