După întâlnirea cu delegația FMI care a vizat condițiile noului acord, președintele Băsescu s-a referit și la ieșirea din recesiune: „nu putem spune a început creșterea economică, să înceapă veselia; nu poate începe nicio veselie“. Nici n-are cum. Întâi, fiindcă nu sunt motive de veselie când de-abia ieși de la reanimare și apoi fiindcă nimeni nu pare pregătit să renunțe la tonul sumbru cu care ne-am obișnuit.
S-ar zice chiar că încetarea recesiunii este o veste proastă judecând după reacțiile opoziției. USL a și refuzat să discute cu delegația FMI: „să mă văd cu dl Franks, ca să ce?“ a zis dl Ponta explicându-și dezinteresul: „e ca și cum m-aș vedea cu medicul care după operație mă anunță că pacientul a murit“. Viu sau mort, pacientul respectiv – pe care dl Ponta îl tot declară mort cu anticipație – este România, așa că ar fi trebuit să-l intereseze soarta lui, mai ales că a revenit el însuși asupra decesului: „România se simte tot mai rău sub bisturiul dlui Franks și coasa dlui Boc“. Întrebarea e dacă ar fi dus-o mai bine sub bisturiul dlui Antonescu și coasa dlui Ponta – dar e mai bine că nu știm. Deocamdată, guvernul Boc face excese electorale în vederea competiției interne pentru președinția PDL unde s-au constatat câteva surprize: celebrul grup BBV (Blaga, Berceanu, Videanu) s-a dispersat întrucât dnii Berceanu și Videanu nu mai candidează la nicio funcție iar cei doi din grupul de la Bruxelles (Preda, Macovei) s-au împărțit în trei: dna Macovei îl susține pe dl Boc, dl Traian Ungureanu pe dl Blaga iar Cristian Preda – pe dl Paleologu, al treilea candidat și cel mai destins dintre ei. Zilele trecute, dl Paleologu le-a prezentat colegilor din Craiova două propuneri pentru schimbarea siglei PDL: într-una sunt doi porumbei, în cealaltă sunt desenați un porumbel și o porumbiță cu o ramură de măslin. Dacă primii doi erau guguștiuci, am fi înțeles că e vorba de dnii Boc și Blaga. Preferințele dlui Paleologu s-au îndreptat însă spre perechea de porumbei care a devenit un test de cultură politică: „eu știu cine e porumbelul și cine e porumbița. Dvs. știți?“. Mare filozofie! Cine nu știe misterul din hulubărie? Oul lui Columb! Dar cum columbofilul Paleologu a precizat că desenul „e fără culoare politică“, s-ar putea să fie vorba de Moni și Iri. Ei sunt Columbenii momentului. În fine, nu e prima oară când dl Paleologu scapă porumbelul din gură, așa că a recunoscut că are șanse „foarte puține“. Ce-i drept, nu tot ce zboară se mănâncă. Tia Serbanescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















