Acasă Bref Justitiari

Justitiari

DISTRIBUIȚI

Fidel codului de maniere elegante pe care l-a propus propriului partid (-jos bijuteriile-), dl Agathon s-a exprimat fara podoabe despre ultimul sondaj CURS considerandu-l -o facatura ordinara-. Ce l-a deranjat pe dl Agathon facandu-l sa renunte la bijuteriile verbale este faptul ca tinerii din mediul urban ar fi (conform sondajului) insensibili la farmecele si magia neagra a partidului sau. Asa incat, dl Agathon socoate ca un sondaj realizat intre 1-7 august reprezinta o imposibilitate: -nu poti realiza un sondaj de opinie in vacanta? De ce? Pentru ca oamenii sunt plecati in concediu, nu sunt gasiti la domiciliu si trebuie sa faci inlocuiri-. Si cei cu care faci inlocuiri nu sunt tot oameni? Parerea lor nu conteaza? Rezulta, dupa logica dlui Agathon, ca in timpul verii nu poti sa faci nimic. Pai, daca oamenii sunt plecati, nu sunt la domiciliu, cine sa mai lucreze? Pustiu. Daca dl Agathon s-a suparat atat de tare, dl Constantinescu, bietul, ce sa mai zica? Desi lansat cu mare fast, fastidiosul AP nu apare in sondaje drept care liderul sau a incercat sa forteze infierea acestuia de catre PNL si PD anuntandu-se ca picatura castigatoare a unei viitoare aliante de guvernare. Fostul presedinte pare ca acele mame care au nascut un copil doar in speranta de a-l putea vinde – desi PNL si PD fug de dansul ca de esec in timp ce PSD il ia peste picior chiar si cand are dreptate: de pilda cand a semnalat nereguli in valoare de 18 milioane de euro in contractul de reparare a Palatului de Justitie. Pare plauzibil: cam asa lucreaza PSD, la pret dublu – chiar daca dl Agathon continua sa acuze-marea ciolaniada- a CDR. Ce sa-i faci? Le-a ramas ciolanul caci carnea macra e la PSD. Sincer vorbind insa, nici un constructor nu va putea repara vreodata cu adevarat sediul si prestigiul Justitiei – si nici pe -justitiarii- ei. Pana si Miron Cozma a amenintat ca da in judecata Alianta Civica daca se mai opune gratierii sale pentru mineriada din *91 cand, dupa opinia sa, minerii au venit -foarte pasnici- la Bucuresti. Ce-o fi -foarte pasnic-? Daramarea unui guvern? Moartea a trei tineri? Cam pe acelasi model pasnic, niste -justitiari armaghedonisti ARO- ameninta ca -vom da foc sediilor PSD, vilelor, caselor, apartamentelor si masinilor luxoase ale tuturor celor care ne-au furat si sunt liberi si nevinovati- promitand ca -focul purificator nu va ierta pe nimeni- daca salariile restante ale muncitorilor de la ARO Campulung nu vor fi platite pana la 23 august. O zi cu rosu insemnata. Oricat ar fi de necajiti cei de la ARO, intrebarea e: cat o sa dam salarii celor care nu au comenzi, nu produc si nu vand? Nici un foc nu va -purifica- economia noastra daca nu renuntam la a maslui realitatea. Ceea ce trebuie ars in Romania este naravul de a lucra anapoda si de a fura din orice pozitie. Tot din respect pentru justitiarii celebri, noul prefect al Capitalei, generalul Petre Botezatu, a anuntat ca va ridica o statuie lui Vlad Tepes -in incinta Curtii Vechi, nu a Curtii Domnesti-. Din ce depozit l-or fi scos? O fi el Botezat, dar nu e intarcat daca nu stie Curtile domnesti – unde baronii locali ai PSD continua sa conteste interdictia de a-si expune bijuteriile de aur: dl Mischie o considera -o nebunie, o aiureala- iar prefectul de Gorj, dl Grebla, dotat cu ceas Rolex, crede ca -in aceasta materie nu se dau sfaturi-. Au si dansii dreptate: in fond, daca scoti aurul de pe dansii, ce valoare mai au? Una e Grebla cu ceas, alta e grebla in grajd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.