Acasă Bref La fel

La fel

DISTRIBUIȚI

 

Schimbare de plan: programul „guvernul Ponta IV într-o zi” a fost imposibil de îndeplinit astfel că jurămintele la Cotroceni s-au amânat cu 36 de ore dar ce era mai important s-a petrecut. Guvernul a fost votat în Parlament cu o majoritate confortabilă (377 de voturi), mai mare decât cea estimată – întrucât coaliția s-a mobilizat exemplar. „Regula majorității trebuie să funcționeze într-o democrație” a declarat sentențios Ponta precizând: „eu am respectat această regulă a majorității la 16 nov”. A respectat-o fiindcă a fost pus la respect. Dar ce altceva putea să facă? UDMR a votat și ea guvernul din care plecase: „am decis să dăm un cec în alb premierului” a mărturisit Kelemen Hunor. Riscant! Din ambele părți. Când UDMR dă un cec se asigură că va obține cel puțin trei cecuri iar când Ponta primește ceva în alb poți să fii poți că iese negru. Până să ajungă la acest vot consistent, guvernul a trecut prin audieri la comisii unde s-a și produs defecțiunea care a dat peste cap programul. Propus la ministerul pentru diaspora, Adrian Anghel n-a obținut avizul comisiei așa că a fost înlocuit din mers cu Angel Tîlvăr. N-a mers Anghel, a mers Angel. Au scos o literă și s-a rezolvat. Los Angeles: Angel radios este fiul unui fost Șef de securitate. Prin urmare e deputat PSD de Focșani – de la Oprișan. Alt înger cu aripi secrete. Să sperăm că litera dispărută (h) nu reapare în numele lui Tâlvăr schimbându-l într-un tâlhar oarecare. La vot a participat, pentru penultima dată și veteranul Miron Mitrea care a anunțat că după ce votează guvernul și bugetul pleacă din PSD, din Parlament și din politică. I-a ajuns! Trece pe justiție unde și-a depus de mult dosarul și așteaptă sentința. Din păcate premiera cu Ponta IV a fost umbrită de o tragedie: iar s-a prăbușit un elicopter SMURD (în lacul Siutghiol) și iar n-am fost capabili să salvăm cele patru victime intervenind prea târziu și cu bărci cu motorul stricat. Premierul și-a exprimat compasiunea. La condoleanțe și înmormântări suntem buni. Cu salvarea vieților stăm mai prost. Poveste veche. Ponta a explicat cum și-a conservat funcția vitală de premier: „n-a fost o problemă de negociere ci o problemă de energie, pe care mi-am regăsit-o”. A negociat doar accizele: „votul categoric pe care l-am primit nu este ca să plec ci ca să-mi duc mandatul până la capăt”. Punct și de la capăt, vorba dlui Iohannis care a revenit (din concediul american) în țară unde toate sondajele îl așteptau cu maximă încredere (70%) pe al patrulea președinte postcomunism. Potrivit INSCOP, clasamentul președinților de până acum indică ordinea: Băsescu (30%), Iliescu (23%) și Constantinescu (19%). Eroare. Ultimul, cu voia dumneavoastră, este Ion Iliescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.