Acasă Bref Lovituri de teatru

Lovituri de teatru

DISTRIBUIȚI

Amânarea sine die a moțiunii de cenzură depusă de PD-L și semnată in corpore de PRM s-a soldat cu o nouă grevă în școli și cu mobilizarea exemplară a PSD pentru a absenta de la vot și a împiedicat realizarea cvorumului necesar dezbaterii. Social-democrații au practicat evaziunea (ca de obicei) confirmând acuzația că au ținut în picioare un guvern pe care l-au pus în genunchi când au vrut – inclusiv executându-i ordonanța în Senat pentru a o îngropa în Cameră. Inutila moțiune a PD-L intitulată "Educația rămâne, guvernul pleacă" trebuia să poarte alt nume: moțiunea pleacă, educația rămâne cum a fost – și chiar mai prost având în vedere că "prof. univ. dr." baron Mischie candidează cu ditamai greșeala pe afișul electoral unde promite că "nu vă v-a dezamăgi". Mai bine promitea că nu vă v-a fura. Nici moțiunea și nici amânarea ei nu l-au surprins pe premierul Tăriceanu. Înțelegerea sa cu PSD era clară: nicio moțiune, guvernul rămâne. Păi, unde mai suna dl Hrebenciuc să ceară hotărâri de guvern cu dedicație pentru colegiul său din Bacău, dacă nu la secretarul guvernului, liberalul Berca? Cu propriul său coleg Miki Șpagă i-ar fi fost mai greu: ar fi trebuit să-i dea ceva la schimb. Așa, e simplu. Iei banii cu mâna altuia, legal și frumos, după care iei elicopterul de la regii asfaltului și torni, și torni până când alegătoarele nu mai au de ales: "babele au mers în ciorapi pe asfalt că nu mai văzuseră la ele în sat". Asfalt tango! În curând "babele" (cum le zice elegant dl Hrebenciuc în "Cotidianul") n-o să mai vadă nici ciorapi. Serviabil cu cine-l servește, guvernul a mai împărțit în aceste zile de criză daruri la cei dragi – devansând în felul acesta și luna cadourilor. A trecut astfel și Uniunea Armenilor (a dlui Vosganian) pe finanțare de la buget, alături de Institutul de Studii Liberale și de Institutul de Studii Social-Democrate tăind în schimb bugetul Institutului Cultural Român unde dl Patapievici, susținându-l pe dl Băsescu, a devenit pentru dl Patriciu "un psihopat" și "un pițigoi" – prea mic față de păsărelele din capul guvernului. Nu sunt singurele pomeni: câteva ONG-uri speciale au obținut patrimoniul fostului UTC iar sindicatelor tocmai li s-a promis patrimoniul fostului UGSR – deși nici UTC și nici UGSR n-au construit aceste imobile și nici nu le-au întreținut pe banii lor. Guvernul Tăriceanu continuă astfel regula PSD de a "restitui" clădirile naționalizate după bunul plac devansând astfel și pomana porcului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.