Home Bref Manipularea

Manipularea

DISTRIBUIŢI

Deși n-o amenința nimic – în afară de propria orbire -, Antena 3 a organizat „o plimbare a libertății” în jurul Palatului Cotroceni unde simpatizanții postului au fost invitați să circule în sprijinul libertății de exprimare pe care nu le-o luase nimeni și împotriva „confiscării” sediului care nu era în niciun pericol: doar chiria se muta la alt proprietar, adică la guvern, la Ponta. Dar când ești confiscat de ură, ai libertate și vezi dictatură. Câteva mii de oameni au venit pe o căldură sufocantă să apere o cauză neamenințată de nimeni iar câțiva au apărat atât de bine libertatea presei încât au agresat reporterii de la B1TV și Realitatea a căror libertate de exprimare nu corespundea canonului A3. De ce la Palatul Cotroceni? Pesemne ca să-i facă plăcere lui Felix și o bucurie lui Ponta care „se plimbase” alături de ei pe blog compătimindu-i pentru a se putea înfățișa ca salvator. Sau ca Neculăiță Minciună: strigi „lupii” ca să vezi dacă sare satul cu topoarele. Chiar și Vadim a mirosit stratagema: „manipulați niște bătrâni pe căldura asta ca să vă apere interesele, salariile de mii de EURO” le-a transmis el organizatorilor. Miilor de admiratori le-a plăcut însă foarte mult să plimbe Ursu, Gâdea și Badea blocând circulația și strigând cu însuflețire: ieși afară, javră ordinară. Așa-i când n-ai posibilitate de exprimare: insulți. Asta fac și politicienii de cele mai multe ori. Superlună: în fiecare zi apar noi candidați la președinție – până și maghiarii au deja doi: Kelemen Hunor (UDMR) și Silaghi Zsolt (PPMT) – dar mai toți se înghesuie pe dreapta. Aici sunt mai mulți candidați pe un loc decât la Medicină. Pe stânga, nu vrea nimeni: pesemne n-au chef să stea lângă Ponta. În jurul acestuia s-a creat un mare loc gol, ca în jurul unui contagios. Amânată cu o săptămână din cauza sondajelor, desemnarea candidatului unic al ACL n-a produs nicio surpriză: acesta e dl. Iohannis – deși unele voci din PDL (Igaș) susțineau că Predoiu ar fi mai potrivit ca președinte și Iohannis ca premier. Până acolo e cale lungă. Pentru început ar trebui să fie buni candidați – și să atragă voturi dar la acest capitol foarte mulți concurenți sunt total neatractivi. Dl. Blaga e convins însă că Ponta va pierde alegerile și „baronii locali îl vor mătrăși”. Dl. Băsescu e de altă părere: „dacă Ponta pierde și sper să piardă, va rămâne premier; indiferent cine va fi la Cotroceni, nu poate schimba majoritatea parlamentară”. Care nu poate schimba nimic în bine. Și-atunci, de ce votăm? Pentru ca Ponta (ca președinte sau ca premier) să-și grațieze corupții? Legea amnistiei și grațierii așteaptă în sertarele Parlamentului. Ascundeți bine toate ceasurile: ăștia vor să ne fure încă zece ani.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.