Alegerile pentru P.E au devenit un fel de simulare a prezidențialelor. PSD chiar s-a plâns că PNL „a furat startul” campaniei. Nu-i nimic, PSD va fura finișul. Dl. Ponta și-a pus mari speranțe în rezultatul slab al PNL care-i va aduce pe liberali „cu Crin sau fără Crin” înapoi în USL: „rămâneți în relații bune cu liberalii, le-a spus premierul oștenilor săi, căci după 25 mai vom fi din nou împreună”. Crin a replicat imediat: „constat că dl. Ponta n-are curaj fără camuflaj”. Se ascunde, adică, sub poalele cât mai multor partide. Poate că i-e frică de singurătate. Crin i-a dat totuși speranțe lui Ponta anunțând că demisionează dacă PNL ia sub 20%. Probabil că acum USD va face tot posibilul ca PNL să ia sub 20% și să revină sub comanda dlui Ponta care are nevoie de procente liberale la prezidențiale. Președintele a calculat și el procentele: „dacă dreapta își desemnează un singur candidat, câștigă matematic”. Matematic dar și fizic: „Elena Udrea poate să-l bată pe Ponta fizic” a hohotit dl. Băsescu. Îi dă nana la popou? ?ê?£i dacă devine dependent? Sexagenarii au uneori fantezii periculoase: își văd adversarii învinși de femei frumoase. Premierul n-a gustat gluma: „eu nu glumesc decât cu prietenii”. Are prieteni? Să se apere de ei. ?ê?£i ei să se ferească de Ponta care, potrivit dlui Băsescu, „se joacă acum cu Tăriceanu, Oprescu și Geoană, îi lasă pe fiecare să se creadă președinte”. Trei jucării fără baterii. Dl. Băsescu a glumit și pe seama lui Crin: „e mai inteligent decât vrea lumea să creadă”. E și greu de crezut. Dar fiecare politician are jocurile sale iar dl. Băsescu e președinte-jucător: PMP-ul creat prin capturi de la PDL – abandonat ca o haină veche în favoarea blugilor noi, a ajuns la 8% în sondajul CSOP unde USD are 37%, PDL 17% și PNL 16%. Ceea ce înseamnă că dreapta adunată ar depăși stânga grupată. Numai că nu se unesc iar candidatul unic e împărțit între 3-4 inși. Unul este MRU: „viitorul președinte va aparține generației decrețeilor, va fi o schimbare de generație”. Degenerare. „Să nu mai alegem între rău și mai rău, ci între bine și rău sau între bine și mai bine” a rostit MRU liturgic. ?ê?£i dl. Ponta (ca decrețel) are profeții: „va fi pace și liniște după noiembrie, țara are nevoie de un președinte și un premier care să tragă în aceeași direcție”. Totul e să nu tragă amândoi – și în același timp în noi. ?ê?£i să nu vină iar revoluția socialistă din 7 noiembrie. Sigur e că-n noiembrie va fi toamnă: o campanie mizerabilă – ș-o tristețe iremediabilă.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















