DNA se menține în top. Alte figuri de seamă au ajuns la DNA – o adevărată destinație exclusivistă pentru vacanțele lungi (ani întregi) ale elitei. Luni s-au regăsit acolo Vosganian, Videanu (cu o nouă acuzație: delapidare), Ion Ariton, Adrian Sârbu, (celebrul mogul MediaPRO) și dna Udrea cu un nou rol principal, în gala Bute. Patru miniștri într-o zi. Adus la DNA direct de la o întâlnire cu Vanghelie (semn rău!), Adrian Sârbu a ieșit cu cătușe pe care le-a arătat cu mândrie rănită presei: „acuzațiile sunt ridicole, mai arătăm o dată cătușele?”. Acuzat de evaziune fiscală, Sârbu s-a declarat victima unui „dosar fabricat de Pontaghiță” din pricină că Ghiță vrea să-i distrugă și să-i preia imperiul mediatic. Iar Ghiță? Personajul acesta pare malefic și când se distrează (cu Ponta în Dubai) dar mai ales când se supără: primarul Robert Negoiță l-a reclamat fiindcă l-a amenințat cu moartea. I-a împăcat Ponta. Cu asemenea faimă de bărbat fatal (la propriu) Ghiță nu putea lipsi nici din amintirile dnei Udrea cu care-și făcea confidențe la un moment dat. Așa i-a mărturisit Ghiță că generalul Coldea a ordonat scoaterea de la RTV a documentului în care martorul Florică declara că banii din mita de la Microsoft ajungeau nu numai la Cocoș ci și la Ponta și Blaga. După ce a ajuns inculpată și în gala Bute și din gală în găleată, dna Udrea a mai evocat câteva isprăvi ale lui Ghiță: acesta i-a vizitat fostul soț în arest (pesemne ca să-l avertizeze să nu cânte) și „a amenințat că împușcă șefii SRI dacă îi fac ce i-au făcut lui Băsescu”. Ce film cu gangsteri! De ce nu l-o fi povestit dna Udrea în campanie, înainte să fie abandonată de sistem și să fie preluată de DNA? Acum pare o femeie Kamikaze cu dinamită la brâu care vrea să piară făcând cât mai multe victime în sistemul din care abia a ieșit și căruia îi datorează cariera și averea: „îmi asum să detonez eu acest sistem” mai ales că „nu mai am încredere în nimeni iar marii bărbați politici ai țării stau sub masă”. Tot e mai bine decât sub papuc. Ce ironie! Dna Udrea are dreptate exact când n-are credit. Vorbind de rolul ocult al SRI în fabricarea și distribuirea averilor pe liste secrete, Udrea spune adevărul. Numai că în justiție un adevăr care nu e probat, nu există iar societatea civilă (la care a făcut apel) nu e dispusă să participe la răzbunarea sa. Plus că o parte din societatea civilă e și ea pe statele de plată. E limpede că dacă DNA nu se atingea de ea, nici Udrea nu vorbea de Coldea și de Ghiță. Acum calcă pe pojghiță – și riscă să intre la apă: „mă aștept la orice inclusiv la o încercare de arestare”. Adrian Sârbu a trecut deja testul: prima noapte în arest ”a fost cool”. Cooldea! Strigă Udrea: cătușe ușoare!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















