Toţi cei care mai sperau că într-o bună zi preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu îşi vor da seama că fiecare dintre ei reprezintă -răul cel mai mic- pentru celălalt şi că vor îngropa securea (şi securiştii) războiului măcar de dragul propriilor poziţii, ar trebui să lase orice speranţă după ultimele interviuri ale celor doi. Judecând după ele, preşedinţia României şi Guvernul României par să facă parte din ţări diferite şi chiar inamice – între care se poartă un război atomic: fără limite, fără reguli şi chiar fără supravieţuitori. Dacă observaţiile prezidenţiale la adresa -lichelismului- unor politicieni se înscriu în stilul cunoscut al dlui Băsescu, surpriza a venit din schimbarea dlui Tăriceanu dintr-un bun încasator într-un mare atacator. Considerându-l pe dl Băsescu un practicant al minciunii prin omisiune, un sabotor constant al guvernului şi al PNL şi un -despot luminat- care -a vopsit semaforul în verde ca să poată trece şi pe roşu-, premierul Tăriceanu iese la confruntare deschisă cu preşedintele care l-a adus la putere şi la reîmpărţirea teritorială a politicii naţionale. Cum a devenit dl Tăriceanu -mielul turbat-? Simplu. Premierul se bizuie acum pe sprijinul PSD. Are în spatele său o altă coaliţie (PSD, PRM, PC) care-i susţine atacurile şi le preia într-o întreagă structură mediatică unde preşedintele e tocat seară de seară. Câtă vreme nu se baza decât pe propriul partid, dl Tăriceanu a tăcut şi a înghiţit afronturile prezidenţiale – aşteptând să se strângă în jurul său toată oastea sistemului nemulţumit după care a putut trece la ofensivă. Marea greşeală a dlui Băsescu este că a subestimat pericolul acestei regrupări ba chiar a încurajat-o păţind ca acei soţi care şi-au înjurat nevestele atât de mult încât le-au împins în braţele amanţilor şi în pat cu duşmanul. Aşa s-a ajuns ca dl Tăriceanu care acuză -despotismul- dlui Băsescu să se simtă confortabil lângă democraţii de târnăcop Iliescu, Vadim şi Dan Voiculescu de unde anunţă că o -cooptare a PSD la guvernare este răul cel mai mic-. Şi trădarea cea mai mare! De-aia a luptat Alianţa contra PSD? Se vede că dl Tăriceanu a vopsit şi dânsul semaforul, dar invers, din verde în roşu ca să oprească maşina prezidenţială la stopul din Piaţa Victoriei Sistemului obligând preşedintele (cum sugera dl Geoană) să facă ciocu* mic: -acolo trebuie să stea în cutiuţa pe care Constituţia i-a prevăzut-o-. Capul la cutiuţă, aşadar, fiindcă războiul daltoniştilor de-abia începe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















