63 de parlamentari liberali au depus o lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi (ca înainte) și a PCJ de către consilieri – fără consultarea PSD și chiar împotriva intereselor acestuia, ceea ce l-a indispus pe dl. Dragnea: „trebuie să avem o ședință de urgență a USL”. Ar fi prima fără Felix. Dl. Antonescu a fost de acord cu ședința mai ales că și „PSD a depus trei proiecte fără să ne consulte”. Unul e chiar Roșia Montana care a cianurizat relațiile dintre cele două partide: „prea ne certăm în sufragerie și ne împăcăm în dormitor” – a observat Mircea Diaconu. Aș! Se ceartă la televizor și se împacă la telefon. Nici nu mai folosesc sufrageria. Se mănâncă în oraș. Autodeclarat „neutru” ca să arbitreze conflictul RMGC – de parcă l-ar solicita cineva după ce a susținut și susține „sufletește” proiectul! -, președinele Băsescu a demontat câteva „minciuni” celebre pe această temă. Una e cea privind miile de locuri de muncă: „ar fi doar vreo două mii”. Restul, locuri de veci. Altă minciună e cea cu „dezastrul cianurilor”. Fals! „Cianurile se distrug la soare, la ultraviolete”. Totul e să le trimiți la plajă. Necazul e că oricât de drăguțe și inofensive ar fi cianurile, dezastrul de la Roșia Montana e sigur și fără ele. E suficient să vezi ce-a rămas la Moldova Nouă după închiderea Moldomin. Deșert! „Să spunem adevărul și despre cei patru munți care dispar” a zis dl. Băsescu iar adevărul e că „doi sunt deja retezați”. ?ê?£i trebuie să retezăm încă doi dacă dezastrul e deja pornit? Chiar trebuie să distrugem relieful până la capăt? Atenție! Când e călcată în picioare, natura se răzbună crunt. Demontând altă minciună, dl. Băsescu ne-a asigurat că „niciun gram de aur nu pleacă din țară”. Adică Gold C. bagă bani, taie munți, scoate aur, ni-l dă nouă și pleacă? Dar ce, sunt cretini? Președintele a constatat și că „economia gâfâie” – iar șomajul duduie – fără a-și dori ruperea USL deși e convins că aceasta nu va apuca alegerile iar PSD va avea candidat propriu: „Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid din țară și să nu ai candidat la prezidențiale?”
Păi, n-a avut nici la primărie, l-a închiriat pe Oprescu, – și uite că n-are nici prim-ministru. Dl. Ponta e orice dar nu premier. Supărat, dl. Antonescu a declarat că „e ridicol ca președintele țării să poarte de grijă unui partid, dacă are sau n-are canidat la prezidențiale”. E ridicol dar adevărat: dl. Băsescu știe că PSD îl va părăsi pe Crin în fața altarului. ?ê?£tie și Crin. ?ê?£tie și Ponta. Altceva nici nu știu.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















