Acasă Bref Reveniri

Reveniri

DISTRIBUIȚI

Președintele Serbiei a făcut o vizită la București unde s-a întâlnit cu președintele Băsescu și premierul Tăriceanu (separat, firește) cărora avea de ce să le mulțumească: au dezavuat proclamarea unilaterală a independenței Kosovo chiar cu riscul ca România să devină minoritară în cadrul relațiilor cu SUA și UE. Consolarea ar fi că și alte state procedează la fel când au interese separate. Important este altceva, și anume că în UE (ca și în NATO) se respectă dreptul individual al fiecărei țări la decizie și că diferențele se comentează, se negociază, se corectează – dar nu se condamnă. Tocmai acesta este avantajul apartenenței la o uniune democratică: nu obligă la supunere oarbă și la aplauze automate în fața oricărei hotărâri. Măcar de-ar fi la fel și în politica noastră unde "cine nu e cu noi (în fiecare zi și de dimineața până seara) e împotriva noastră" – și dispare. Cazul care agită acum pariurile politice este dacă dl Adrian Năstase va reuși să obțină președinția Consiliului Național al PSD unde concurează cu deținătorul funcției, dl Dan Mircea Popescu, la care (după cum explica dl Geoană) partidul n-are niciun motiv să renunțe. De altfel, întrebat cum comentează candidatura dlui Năstase, liderul PSD a răspuns sec "numai de bine" făcând trimitere (poate involuntar) la celebrul epitaf latin "nihil nisi bene" – ceea ce în traducere politică ar însemna că șansele fostului premier sunt cam îngropate. Prevenind eșecul, dl Năstase a amenințat cu "o anumită dorință de a se forma altă echipă". Dorința pare să fie a dlui Iliescu pe care nu l-a părăsit putirința de răzbunări. Zarvă a stârnit și candidatura drei Elena Băsescu la funcția de secretar general la tineretul PD-L unde este concurată (și contestată) de un coleg, Bogdan Boza, care susține că a fost sfătuit în termeni duri, de dl Murgeanu și la cererea dlui Boc, să renunțe la candidatură și la criticile aduse "înscăunării dinastice" a fiicei președintelui. Dl Murgeanu a declarat imediat că Boza minte și a pretins că deține înregistarea respectivei convorbiri după care a recunoscut: "am încercat să spun că am o înregistrare pentru a-l determina să nu mai mintă. Asta e. Am blufat". Adică, am mințit eu ca să nu mai mintă el. Ce-o fi cu aspiranții dreptei la Primărie? Întâi au dat minciunile peste dl Orban, acum peste dl Murgeanu. Sondajele îl dau însă ca favorit pe dl Sorin Oprescu (PSD) care a mai pierdut competiția de două ori. Semn că a treia oară are șanse și mai mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.