Campania electorală a început oficial și odată cu ea ne-am dat ceasurile înapoi cu o oră – și câteva decenii. Atacurile dintre principalii candidați au un vădit libret militar: președintele Băsescu a acordat câteva stele generalilor Oprea, Anghel Iordănescu și Onțanu care au părăsit garnizoana PSD și au trecut în tabăra Cotrocenilor dovedind astfel că apreciază trădarea politică dacă e în avantajul său. Vorba ceea: urăsc trădarea dar îi primesc pe trădători. Gestul generalilor săi l-a indignat pe dl Geoană care le-a arătat obrazul: „unii luptă în Afganistan pentru stele pe umăr. Rușine, domnule Băsescu! Rușine, domnule Oprea! Rușine, domnule Onțanu!“. De trei ori rușine! Adică au ajuns și generalii să se comporte ca dl Geoană când îl trăda pe „comunistul Iliescu“ trimițând scrisori de amor către dl Constantinescu? Dl Geoană a fost încurajat însă de republica sa de la Ploiești condusă de p.c.j. Mircea Cozma în stilul poetic și luciferic al lui Miron Cozma: „Mircea însuși mână-n luptă/ Vijelia constructoare/ Care vine, vine, vine/ Calcă portocaliii în picioare/… Iar în urma lor vom face/ Mândra patrie română“ – respectiv: „Să refacem România lui Decebal“. Dăm ceasurile înapoi cu două milenii – și se rezolvă. Partea proastă cu Mircea la Rovine și Decebal la Sarmizegetusa e că (în realitate) ambele războaie s-au terminat rău. Dl Băsescu în schimb și-a început campania sarcastic: „următoarea nominalizare de premier este Mircea Geoană“ – dacă pică guvernul Croitoru în Parlament – ceea ce l-a făcut pe dl Geoană să-i răspundă că „fie vă este frică, fie ați început să experimentați droguri ușoare“ și să anunțe că „nu o să-l pun niciodată premier pe Băsescu“. Trebuia să fie și mai dur: n-o să pun niciodată premier pe cineva! Faptul că dl Geoană își face curaj trâmbițând că dl Băsescu tremură de frica sa este cu atât mai nostim cu cât dl Băsescu îl tot subestimează: ba îl pune „în buzunarul lui Vîntu“ ba în coada dlui Iliescu: „nu cred că România mai are nevoie de un Iliescu în caricatură ca șef de stat“ promițând că „o să-i bat pe amândoi“. Nu sunt numai ei doi ci încă vreo cinci candidați și trei televiziuni – bașca restul generalilor. Luptând pentru bronzul său electoral și pentru dl Geoană, liberalul Antonescu a promis să nu fie „președinte jucător“ ci „președinte apărător“. Să nu ajungă președinte fundaș ori președinte portar. În fine, să sperăm că toți candidații vor scăpa întregi din această grea încercare la care ne supun.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane