Home Bref Sub arme

Sub arme

DISTRIBUIŢI

Dl Mircea Băsescu i-a făcut din nou pocinogul fratelui său prezidențial: a intrat într-o firmă de consultanță militară alături de câțiva galonați ai tranzacțiilor armate – Oiță, Geamănu, Ion Sandu și fiica lui Aurel Cazacu aflat în ancheta DNA dar și în Ministerul Economiei – creându-i dlui Băsescu un ditamai conflictul de interese.

 Câtă minte trebuie să ai (mai exact, să n-ai!) ca să intri într-o asemenea firmă când știi că fratele tău este atacat de PSD (conform strategiei experților americani) exact prin rude și apropiați? Nu și-a dat seama că e băgat în gașcă special pentru a deschide inamicilor ușa de la Cotroceni? Inițial președintele a regretat implicarea fratelui său printr-un comunicat unde i-a cerut acestuia să se retragă din firmă și unde (în premieră!) a mulțumit presei pentru dezvăluire – chiar dacă ulterior s-a mirat că firma a apărut în media după numai două zile de viață. Dl Băsescu ar trebui să-i zică bodaproste pentru viteză: dacă presa întârzia numai o lună și firma apuca să facă vreo tranzacție, toată muniția l-ar fi izbit în plin și nimeni nu l-ar fi crezut că nu e la curent cu operațiunea. Așa, faptul că n-a știut două zile de apariția firmei-capcană sună plauzibil deși adversarii oricum nu-l cred: dacă președintele își apără rudele, e acuzat că le protejează iar dacă se delimitează e acuzat că-și sacrifică fără milă apropiații. De data aceasta, dl Băsescu a reacționat în toate registrele: întâi sobru apoi relaxat („dacă frate-meu se mai bagă în vreo firmă dubioasă, pot să nici nu mai candidez“) și pe urmă dramatic: „de dușmani te poți apăra dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate“. Dl Băsescu are necazuri la stână: după ce-a tuns oaia, a pățit-o cu Oiță. Firește, fratele său a ieșit din firmă, Cazacu a demisionat dar prostia rămâne. Imediat liberalul Mihăiță Calimente a cerut comisie parlamentară de anchetă. Comisia Falimente: ce să ancheteze dacă nu s-a făcut nicio tranzacție? Deputații s-au nărăvit la comisii care anchetează (precum comisia anti-Udrea) la televizor unde dnii Orban și Bănicioiu trag concluzii înainte de a le avea asigurându-i dnei Udrea un rol de zile mari în piesa „Dama de pică“ și se ridică – părăsind scena cu o replică antologică: „domnule secretar de stat, chemați liftul“. Asemenea minunăție nu s-a mai auzit de la Vanghelie: „opriți grătarele, vorbește Mircea Geoană“. În fine, chemați liftul, opriți grătarele, opriți timpul și chemați preoții – să

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.