Home Bref Toamnă

Toamnă

DISTRIBUIŢI

S-a dus și vara asta. Pe litoral, sfârșitul anotimpului a fost sărbătorit cu un carnaval monstru în care primarul Mazăre ieșea din sarcofag – ca mumie a faronului Ramses al II-lea. Cum altfel să ieși din sarcofag? Carul alegoric era populat de cele 14 neveste ale lui Ramses despre care Mazăre a declarat că „fac parte din viața mea personală”. Cât o fi costat kitschul ăsta? Și din ce bani se plătesc toate carnavalurile în care Mazăre își satisface boala personalității multiple? Și dl.Ponta a terminat sezonul în teleguță alegorică: a reușit recesiunea, ordonanța care suspendă legea primarilor și pierderea (calculată) a portofoliului de comisar european pentru agricultură. Dar nu-i pasă! „PSD îmi dă 40% din start, restul de 10% depinde de mine” a zis Ponta. Fals! I-l dă guvernul! Care împarte daruri: 6 mil. lei pentru mănăstiri, 7 mil. lei pentru primării (în cadrul Ordonanței lăsați primarii să vină la mine), amnistii fiscale, microbuze școlare, ajutoare pentru săraci. O, pașă cât de darnic ești! Și ce războinic! Picând testul Ucraina (ca toți ceilalți prezidențiabili), Ponta a preferat să lupte tot cu dl. Băsescu: există o poziție unitară a UE de sprijin pentru Ucraina dar ideea unei intervenții militare a României, a NATO, „trebuie privită cu multă precauție” în ciuda unor declarații de la București. Individul ăsta ne bagă în război fără să știm. E zombi? Unde a auzit el de intervenție militară a României și a Nato în Ucraina? Dl. Băsescu a cerut UE să ofere echipament militar Ucrainei pentru ca aceasta „să nu fie măcelărită” de separatiștii ruși înarmați de Rusia. Dar Ponta nu se poate stăpâni să nu mintă nici la război: la război ca la gunoi. Dl. Iohannis a anunțat însă că PNL-PDL vor depune moțiune de cenzură contra OUG cu migrația primarilor despre care dl. Blaga a zis că are și o parte bună: „se despart bărbații de curve”. Imposibilică! E ca și cum s-ar despărți de ei înșiși. Blaga a lansat și o întrebare insinuantă: „cu a doua categorie crede Ponta că va câștiga președinția?” Nu e sigur dar încearcă. Fiecare categorie are eficiența ei. Dna Udrea tocmai a primit sprijinul dlui Cr. Diaconescu și susținerea PNȚCD. „Ar fi bine dacă m-ar susține și dl.Iohannis” a suspinat dânsa. Dl. Iohannis, e însă divulgat de Codruț Sereș că ar fi fost la Grivco în biroul lui Felix unde veneau Geoană și Antonescu să-și prezinte omagiile și propunerile și unde și Ponta pretinde că l-ar fi întâlnit pe Klaus. De unde rezultă că Geoană, Antonescu și Ponta erau sub papucul lui Felix. Ca bărbați sau a doua categorie? Iohannis susține însă că el n-a fost la Grivco. Costa prea mult, serviciile erau proaste și damele erau deja consumate. Așa că a ieșit de-acolo fără să mai intre.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.