Acasă Bref Troiene

Troiene

DISTRIBUIȚI

Două zile de ninsoare și viscol au dat peste cap toată țara. Școlile s-au închis iar Dragnea n-a mai ieșit la bătaia cu bulgări de zăpadă cu Ponta: „Victor e prietenul meu, am vorbit mult cu el, mâine ne vedem la partid, mi-a promis că mă invită la lansarea Fundației”. Gigea! Nu ca atunci când Victor nu-i răspundea la telefon iar Liviu nu-l invita la bilanț fiindcă „nu-i cu invitații ca la nuntă”. Acum e ca la botez: se botează Fundația Marea Neagră care, cică, „nu e un proiect politic”. O fi vreo afacere. Între timp PSD a revenit pe primul loc în sondaje iar Dragnea vrea să facă „un cadou” bucureștenilor: „ca și concluzie pe noi ne interesează să prezentăm un proiect, un candidat și o echipă și acest pachet să fie cadoul nostru pentru București ca să vindece acest oraș”. Nu, zău? Așa ziceau și cu Oprescu. Vine nenea doctorul și vindecă buba. Când colo, malpraxis: acoperișul Arenei Naționale nu poate fi omologat astfel că o investiție care și-a dublat costurile zace nefolosită. Trebuie să ai mare tupeu ca să pretinzi că-i aduci acum Capitalei un pachet cu prafuri de leac. Dar ce-are? Plante medicinale? Vrăji de la Melisa ca să scoată argintul viu din oraș? Dar nici cu dr Bușoi al PNL nu-i vreo scofală. Pare mereu cu cardul blocat. Dl Băsescu zice că „Bușoi e pariul lui Helvig, șeful SRI”. Asta-i face și mai antipatici pe amândoi. Dacă-i adevărat, SRI are obiceiuri proaste, joacă murdar și va pierde pariul. În fine, iarna-i ici, vara-i departe. Iar guvernul tehnocrat pare că nu prea poate. Pe surse se vorbește de-o remaniere iar Dragnea e nemulțumit că ministrul mediului, dna Palmer, l-a schimbat pe șeful Romsilva „ca să pună un om al lui Flutur”. În loc să lase omul PSD. Se pare că toți cei care ajung în funcții au aparținători. Așa că primarul din Meteș (Alba) a cerut respectuos să fie exclus din PNL întrucât „e prea băsist ca să fie penelist” și vrea să candideze pe listele MP. Primarul nu-i chiar atât de băsist încât să demisioneze – căci și-ar pierde mandatul – drept care a făcut cerere de excludere din PNL. În schimb Dragnea nu se grăbește să-l excludă pe Tăriceanu de la șefia Senatului deși „mulți colegi au o nervozitate pe el” fiindcă „negociază cu PNL” uitând că „PSD i-a dat a doua poziție în stat”. Așa-i trebuie! La Tăriceanu nu țin asemenea fidelități desuete. Și dl Băsescu i-a dat poziția de premier și într-un an și l-a făcut dușman. Dragnea a avut o veste bună: „n-am nimic împotrivă să aibă Kovesi un nou mandat” dar și una rea: „noi vom câștiga alegerile”. De ce? Dragnea știe să piardă atât de frumos! Înfrângerile sale cu Geoană, cu referendumul și cu Ponta rămân de neuitat. Iar înfrângerile PSD sunt mult mai valoroase pentru țară decât victoriile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.