Cel putin teoretic, razboiul dintre consilierii PSD, primarii de sectoare si prefectul Capitalei (coalitia anti-Basescu) pe de o parte si primarul general, pe de alta, a luat sfarsit prin victoria totala a lui Iliescu si victoria partiala a bucurestenilor: tabara PSD a deblocat creditele BEI in valoare de 300 milioane de dolari iar acestea vor fi folosite pentru rezolvarea prioritatilor acceptate de partid (contorizarea blocurilor, reabilitarea strazilor si cartierelor periferice). Din cele trei proiecte pentru modernizarea Capitalei pentru care s-a batut dl Basescu (pasajul Basarab, parcajul de la Gara de Nord si modernizarea tramvaielor) a fost admis doar ultimul, celelalte fiind amanate pana la noi mandate. In schimbul acestei cedari, dl Basescu a primit promisiunea retrocedarii administratiei imobilelor si strazilor promitand la randul sau ca nu va mai ataca in instanta hotararile consiliului general. E mult? E putin? Sa zicem, in chip de consolare, ca cel mai intelept cedeaza drept care, desi a regretat ca proiectele de modernizare a Capitalei nu incep in mandatul sau asa cum si-a dorit si asa cum ar fi fost de dorit, dl Basescu i-a multumit dlui Iliescu pentru ca s-a implicat – acolo unde premierul a refuzat s-o faca – deblocand creditele. E limpede ca batalia pentru modernizarea Capitalei (si nu numai pentru supravietuirea ei) se amana fiind deocamdata prea mare pentru resursele de intelegere ale primarilor PSD. Sa dea Dumnezeu sa-i vedem folosind banii cum trebuie pentru ca pana acum n-au facut decat sa opuna bulevardelor asfaltate de dl Basescu – gropile din propriile sectoare. Cealalta batalie pentru care se pregateste PSD se va da luni dupa-amiaza cand in Parlament se va dezbate motiunea de cenzura -Mafia sufoca Romania-. Pentru a evita orice dezertare la inamic, PSD a precizat ca parlamentarii tentati sa voteze motiunea sunt liberi sa demisioneze inainte de a ridica mana asupra partidului. In paralel, guvernul a pregatit si lupta impotriva stiuletilor. Ministrul agriculturii a retras subventiile pentru porumb intrucat -nu mai stiam care porumb merge in sectorul zootehnic si care ajunge la producatorii de alcool-. Si noi care stiam ca porumbul merge la mamaliga. Adio, mamaliga care explodeaza. Dupa toate semnele, guvernul nu subventioneaza decat gaurile negre si tuberculoza. Aici subventiile trebuie sa fi fost masive daca am ajuns pe locul intai in Europa si, conform statisticilor, la fiecare patru ore, un roman moare de TBC. Fiindca tot si-a modificat initialele de cateva ori, PSD ar putea sa se numeasca TBC, gratie recordului stabilit in mandatul dnei Bartos. Cei care s-au alarmat cel mai repede, fiind si cei mai amenintati, au fost cei din PNTCD care vor sa dea in judecata Ministerul pentru -Crima impotriva umanitatii-. Asa s-a aflat ca PNTCD traieste si ca duce tratative de reintregire cu P.P. al dlui Vasile Lupu care vrea neaparat sa impuna literele in titlu: PNTCD (PP). In felul acesta ar avea sigur mai multe litere decat procente. Originar din aceeasi zona defavorizata, dl Emil Constantinescu cauta prin tara amatori pentru -alt mod de a face politica, bazat pe propuneri constructive si mesaje care sa se adreseze constiintei-. Pentru aceasta slaba interpretare a realitatii, dl Constantinescu ar merita -Zmeura de aur- alaturi de Madonna. Fostul presedinte a gresit adresa: mesajele pe care le asteapta populatia se adreseaza stomacului. Cu constiinta voteaza doar cei care au gustul ratarii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















